Trenul Regal începe călătoria simbolică de la Cluj-Napoca la Alba Iulia. Programul călătoriei

Data publicării:
Margareta, Custodele Coroanei face cu mana din trenul regal

Trenul Regal începe vineri călătoria simbolică organizată cu ocazia Centenarului Încoronării de la Alba Iulia, punctul de plecare fiind Gara din Cluj-Napoca, unde va avea loc un ceremonial militar.

Trenul Regal, în care se vor afla Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi principele Radu, alături de principesa Sofia, va pleca vineri din Cluj-Napoca şi va opri la Câmpia Turzii, Aiud, Teiuş.

Sâmbătă, acesta va ajunge în Alba Iulia.

Pe parcursul călătoriei cu Trenul Regal, Familia Regală va fi alături de voluntari ai Crucii Roşii Române, de elevi olimpici şi de reprezentanţi ai proiectelor aflate sub Înalt patronaj regal.

Trenul Regal va pleca din Gara Cluj-Napoca vineri, la ora 13,05. La ora 12,50, va avea loc un ceremonial militar pe peronul gării. Prima oprire a va fi în Gara Câmpia Turzii, la ora 14,08, apoi vor urma gările Aiud, la ora 14,55, şi Teiuş, la ora 15,20. În fiecare dintre aceste gări, Trenul Regal va staţiona câte zece minute, iar publicul va avea acces la peroane.

Trenul Regal va intra în Gara Alba Iulia sâmbătă, la ora 10,30, accesul la peronul gării fiind liber. După încheierea ceremonialului sosirii, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public, în acea zi, în intervalul orar 11,00 - 18,00.

Tot sâmbătă, începând cu ora 11,00, Familia Regală va lua parte la un Te Deum la Catedrala Ortodoxă a Încoronării de la Alba Iulia şi la Parada Încoronării, de pe Pietonala Mihai Viteazul, precum şi la prezentarea de volume regale din Sala Unirii.

"Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, vor efectua această călătorie cu Trenul Regal în onoarea unui moment istoric cu semnificaţii profunde pentru dezvoltarea statului român modern", a precizat Biroul de presă al Casei Regale.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...