Trecerea de cale ferată de pe șoseaua Petricani se închide noaptea pentru creșterea vitezei trenurilor la 160 km/oră

Data publicării:
NDAmaGFzaD05ZjI3ZDBjZjdhNGY1ODA3ZWE5NjQxODIwOWRhNzI3Mw==.thumb
Foto cu caracter ilustrativ.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că, în perioada 27.06.2023 - 01.07.2023, se închide circulaţia rutieră la trecerea la nivel cu calea ferată din cartierul Petricani, traficul auto fiind redirecţionat în cursul nopţii, în intervalul orar 00.00- 04.00, pe rută alternativă.

”Sucursala Regională de Căi Ferate Bucuresti (SRCF Bucureşti) va desfăşura, începând din noaptea de 27 spre 28 iunie 2023, ora 22.00, şi până sâmbătă, 1 iulie 2023, ora 05.00, lucrări de întreţinere la suprastructura feroviară pe firul I Băneasa – Pantelimon, de la km 11+000 - 11+050, inclusiv lucrări de refacere a zonei carosabile de la trecerea la nivel de la km 11+035, din cartierul Petricani”, anunţă, marţi, CFR.

Compania precizează că lucrările feroviare de întreţinere au drept scop creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor de călători de la 70 km/h, la 160 km/h şi constau în demontarea trecerii la nivel, ciuruirea şi completarea prismei cu piatră spartă nouă, înlocuirea materialului metalic de prindere, secţionarea căii fără joante şi înlocuirea şinelor în pasaj, buraj mecanizat cu utilaje de cale, pentru remedierea deficienţelor de nivel şi direcţie, refacerea căii fără joante prin sudură aluminotermică, iar lucrările de refacere a zonei carosabile la trecerea la nivel cu calea ferată vor contribui la îmbunătăţirea condiţiilor pentru participanţii la traficul rutier, prin montarea de dale elastice şi refacerea, prin asfaltare, a carosabilului de racord dintre drum şi calea ferată, scrie News.ro

”Precizăm faptul că, lucrările se vor executa cu închiderea totală a circulatiei auto în zona pasajului rutier, în intervalul orar 00.00 – 04.00, şi devierea circulaţiei auto pe ruta ocolitoare Cartier Tei Toboc (Bucureşti, Sector 2) - Şoseaua Petricani - Bulevardul Dimitrie Pompeiu - Bulevardul Barbu Văcărescu - Cartier Pipera (strada paralela cu calea ferată) - Cartier Petricani (şi retur)”, anunţă compania.

Potrivit CFR, circulaţia trenurilor se va desfăşura, între orele 22.00 – 05.00, doar pe firul II Băneasa - Pantelimon, interval orar necesar lucrărilor la linia CF de pe firul I.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”