DN1 a fost blocat, sâmbătă după-amiază, între Ploieşti şi Braşov, în staţiunea Predeal, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Cinci persoane au fost rănite în urma impactului.
ACTUALIZARE 17:00 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră a fost reluată pe DN 1, localitatea Predeal.
Potrivit sursei citate, valorile de trafic sunt foarte ridicate, fiind formate coloane lungi de autovehicule, pe ambele sensuri de mers.
La fața locului sunt prezente mai multe echipaje de poliție, în vederea fluidizării circulației.
ȘTIREA INIȚIALĂ „Traficul rutier este blocat pe DN1, în zona localităţii Predeal, ca urmare a unui accident de circulaţie, ce a avut loc cu puţin timp în urmă. În accident sunt implicate 3 autovehicule şi în urma coliziunii dintre acestea, 5 persoane, ocupanţi în autovehicule, beneficiază de sprijin medical”; transite, sâmbătă după amiază, Poliţia judeţeană Braşov.
Instituţia precizează că drumul este impracticabil din cauza poziţiei vehiculelor implicate în accident, iar traficul rutier „urmează a fi reluat de îndată ce va fi posibil, după finalizarea activităţilor de cercetare şi îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil”
La faţa locului sunt se află echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Serviciului Criminalistic care fac cercetări pentru lămurirea condiţiilor în care s-a produs accidentul.
Poliţia Braşov recomandă şoferilor să respecte semnalizarea şi să conducă prudent.
Editor : I.C