„Toată construcția parcă e concepută de un dement”. Extras din jurnalul secret al arhitectului care a documentat nașterea „mutantului ceaușist”: Casa Poporului

Pe site-ul Memorialului Sighet au fost publicate câteva pagini din jurnalul secret al arhitectului Gheorghe Leahu, care a documentat îndeaproape mutilarea Bucureștiului între anii 1985-1989.

Gheorghe Leahu a fost unul dintre arhitecții care primise acces pe șantierul din care avea să se ridice Casa Poporului.

Aceste „preumblări oculte” prin proiectul megaloman al lui Nicolae și Elenei Ceușescu, care a ras un cartier de pe fața pământului, aveau să fie consemnate cu acribie într-un jurnal secret – Arhitect în „epoca de aur” (Ed. Fundația Academia Civică, 2004).

Memorialul Sighet a publicat pe site-ul instituției, fondată de Ana Blandiana și Romulus Rusan, un extras din jurnalul lui Leahu.

Iată ce nota arhitectul pe 13 ianuarie 1989:

Pe 5 ianuarie am avut rarul prilej să vizitez, timp de trei ore, Palatul sau Casa Poporului, cea mai colosală construcţie administrativ-politică din lume! Peste 450.000 mp construiţi, în afară de subsoluri, deci o jumătate de milion de mp de construcţie fantastic de scumpă, circa 40.000 lei/mp = 20.000.000.000 lei, adică 20 de miliarde, cifră absolut estimativă.

De când m-am apropiat de faţadă, am fost impresionat de cacofonia de arhitectură exterioară, toată construcţia parcă e concepută de un dement. La fiecare 2-3 travei, altă rezolvare a decoraţiilor, a subîmpărţirilor registrelor, a poziţiei în plan a conturului, când drept, când oblic, fără nici o lege a compoziţiei sau a vreunei pretenţii de stil. Decoraţia lipsită de unitate, cu o îngrămădire greoaie de console, pilaştri şi capitele, profile şi paftale lucrate în piatră naturală, sculptată cu motive provenite din toată gama decoraţiei clasice greco-romane, a Renaşterii, a eclecticului, imitaţii întâmplătoare a tot felul de exprimări neţinute ferm în mina unui coordonator priceput, competent şi autoritar.

Luăm succesiv două boburi şi ajungem întâi la cota +56 faţă de cota ±0,00, apoi sus, pe coronament, la +84m. Oraşul pare neînsemnat. Ministerul cel nou al Apărării Naţionale, recent ridicat, pare o cutie de chibrituri albă. Cupolele CEC-ului, ale Muzeului de Istorie (fosta Poştă), turnurile Intercontinentalului, Unic-ul, Piaţa Naţiunilor Unite, Palatul CFR, Ministerul Metalurgiei din Calea Victoriei, hotelul Dorobanţi, toate par, de la cei cca 100 m înălţime (84 + 16 taluzul) neînsemnate, mici proeminenţe pe harta oraşului. Cele două clădiri ale ministerelor din faţă şi toată artera Izvor-Coşbuc – măruntă, jalnică, în raport cu colosul pe care eram urcat. Tocmai se lucra la port-drapelul ce va avea în vârf un steag tricolor de 16 x 12 m!
Baza suportului are cca 4,5 m diametrul, apoi pe o înălţime de cca 8 m începutul vertical al soclului, cu diametrul de cca 2,5 m, înţesat de armături formidabile. Steagul, mare cât o pânză de corabie, va solicita foarte mult suportul, aşa că inginerii au calculat forţa vântului şi a rezultat ceea ce am văzut: cea mai formidabilă osatură de oţel beton ce va fi înglobată într-un tambur din beton armat, peste care se va executa o construcţie metalică de care se va atârna marele drapel.

Intrăm apoi în interior: culoare lungi de zeci de metri, unul transversal lung de 250 m, lat de 12 m şi înalt de 9 m -16 m galerie colosală, faraonică, gigantică, menită parcă să adăpostească uriaşi.

Muncitorii ce mişună prin acest culoar lat cât un bulevard par nişte furnici ce se pierd în depărtare.

Pardoselile toate din marmură, stâlpii, cu sutele la număr, îmbrăcaţi de asemenea în marmură de Ruşchiţa albă, cu enorm de multe profile şi socluri sculptate, muncă uriaşă, titanică, iraţională.

Candelabre din cristal, fiecare cu zeci de mii de ţurţuri, atârnă de tavanele lucrate într-o abundenţă de profile şi ornamente adesea prea încărcate. Tavane din ipsos, din lemn, pereţi căptuşiţi cu lambriuri din lemn cu profile din ipsos, coloane din marmură pretutindeni.

Mi se spune că aproape tot finisajul a fost executat şi dat jos de 2-3-4-5 ori, din dispoziţiile lui şi ale ei. Ici un lambriu din lemn de mahon, executat la Târgu Mureş, ce a costat 2 milioane de lei, a fost dat jos şi înlocuit cu ipsos, dincolo un tavan circular sculptat în lemn ce a fost dat jos – alte milioane aruncate. Săli de sute de metri au avut pardoseli din parchet, care au fost înlocuite cu marmură şi invers.

Fără noimă, fără logică, la fiecare vizită ei se întrec să-şi afirme forţa despotică, iraţională, comandând miilor de oameni ce lucrează, tot felul de năzbâtii şi mofturi.

Pe şantier erau 10.000 de oameni, încă nu se întorseseră toţi de la sărbătorirea Anului Nou. În mod obişnuit sunt 20.000 de oameni, ca la piramide, ca la Canalul Suez, ca la toate lucrările colosale ale lumii pe care istoria le-a înşirat în mii de ani de existenţă. La ce ne trebuie nouă, ţară de 23.000.000 de suflete, asemenea expresie a cultului fără de margini al personalităţii?

Avuţia ţării, „bunăstarea” noastră, sărăcia noastră sunt zidite în sudoarea celor 20.000 de sclavi moderni ce transpun în operă cea mai formidabilă, inutilă şi mai plină de grandomanie construcţie administrativă a lumii din toate timpurile.

Nici Luvrul, nici Versailles-ul, nici Escorialul, nici Casa Albă, nici Parlamentul din Londra, nici cel din Budapesta, nici Palatul Imperial din Beijing, nici Kremlinul şi nici un alt palat de nicăieri din lume nu e atât de absurd ca această neinspirată alcătuire de prost gust, de
parvenitism, de sărăcie spirituală, grevată pe o forţă despotică neiertătoare, înfumurată, a unui cuplu de despoţi ce-şi urăsc ţara.

Gheroghe Leahu s-a născut pe 10 mai 1932 la Chișinău. 

Tatăl său, Theodor Leahu (1889-1970), un prosper om de afaceri și proprietar, era fiul lui Gheorghe și al Olimpiei Leahu, țărani înstăriți din satul Cegoreni (județul Orhei).

Mama, Ana Leahu (1904-1982), născută Luțcan, a avut talent artistic și a publicat poezii în „Viața Basarabiei”. Provenea dintr-o familie de preoți și intelectuali, din satele Cucioaia și Cubolta (județul Bălți).

Bunica maternă, Xenia Halippa, era soră a marelui patriot și om de stat basarabean Pantelimon Halippa (1883-1979), unul dintre făuritorii Marii Uniri cu România de la 1918.