Tezaurul vechi de peste 2.000 de ani descoperit de un vânător de comori, în Olt. Recompensa pe care o poate primi de la stat

Data publicării:
detector de metale
Detector de metale FOTO: Getty Images

70 de monede din argint, din secolul II Î.H, au fost descoperite într-un sat din Olt. Monedele fac parte dintr-o ediţie limitată, emisă de provincia Macedonia Prima.

70 de monede de argint, ce poartă însemnele Provinciei Macedonia Prima, au fost descoperite de un vânător de comori cu un detector de metale. Paul Durcă a fost poliţist timp de 20 de ani, la IPJ Olt. Acum, este pensionar, iar din ianuarie s-a apucat să caute vestigii arheologice, prin comuna natală. Aşa a găsit, în apropierea casei părinteşti, monedele de acum două mii de ani.

La început n-am ştiut ce sunt pentru că la semnalul pe care l-a dat detectorul, în general găsesc doze de bere. (...) Am săpat. Au început să apară. M-am emoţionat, la un moment dat, pe la 20 şi ceva m-am oprit şi am sunat, am chemat autorităţile”, declară Paul Durcă.

Monedele vor fi evaluate de un expert, iar găsitorul ar putea primi chiar 45% din valoarea tezaurului.

Astfel de monede au mai fost descoperite în Balcani şi în zona Ardeal, spune Denissa Guţică-Florescu, muzeograf la Muzeul Judeţean Olt.

Monedele descoperite în comuna Radomireşti din Olt ar putea fi dovada unui schimb comercial.

„După cum noi ştim, au fost emise limitat, într-o perioadă cuprinsă cam între 158-150 Î.H. par emisiuni din ani diferiţi pentru că vedem pe avers chipul zeiţei Artemis”, afirmă Denissa Guţică- Florescu.

Pe piaţa neagră, o singură astfel de monedă valorează între 180-320 de euro. Cei care caută metale nu sunt agreaţi în lumea culturală. Specialiştii recunosc, însă, că ei au mai multe şanse să descopere vestigiile arheologice.

În judeţul Olt, 40 de persoane sunt autorizate să desfăşoare astfel de activităţi. Nu şi în siturile arheologice.

Gheorghe Smarandache, director Muzeul Judeţean Olt, declară: „De regulă, şantierele nu sunt atât de costisitoare. În schimb, este vorba despre echipă de lucru, despre specialişti. Este vorba, apoi, de făcut nişte caiete şi nişte referate, nişte rapoarte de lucru ale arheologilor, care sunt destul de costisitoare”.

Detectoristul va fi recompensat de către autoritatea locală în subordinea căreia se află muzeul care are în custodie monedele. Autorii descoperirilor întâmplătoare au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului. Iar, în cazul unei descoperiri de excepţie, încă 15%”, afirmă Denissa Guţică- Florescu, muzeograf.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au pățit doi turiști americani după ce au închiriat o mașină în România. Țeapă de 3500 de dolari
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Fiica Loredanei Groza a urcat pe scenă alături de mama sa. Elena, radiantă într-o ținută asortată cu cea a...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...