„Terapii alternative” pentru coronavirus. Medic: „Toți șamanii, toți vindecătorii, toți vracii apar ca ciupercile după ploaie”

Data actualizării: Data publicării:
terapii alternative

Sub pretextul că îi învață pe oameni cum să se apere de coronavirus, practicanții de terapii alernative profită de pe urma epidemiei. Contra cost, persoanele care merg la cursuri de acupunctură emoțională fără ace ar învăța cum să țină boala la distanță. Medicii atrag atenția asupra acestor practici și spun că pentru a ne proteja de noul virus trebuie să ne spălăm des pe mâini, să dezinfectăm suprafețele pe care le atingem frecvent și să evităm zonele aglomerate. În plus, autoritățile ar trebui să își concentreze campania de informare și în zonele vulnerabile, în special în mediul rural.

Spaima de coronavirus este un prilej bun pentru unii de a face bani. Practicații de terapii alternative din întreaga lume susțin că această boală poate fi ținută la distanță prin repetarea unor mesaje și atingerea repetativă a unor zone de pe corp.

Silviu Popa se descrie ca fiind speaker motivațional și promotor al folosii acupuncturii emoționale fără ace - terapie prin intermediul căreia susține că ne putem ține sub control teama de coronavirus. Am încercat să aflăm cu ce argumente își susține teoria.

Silviu Popa, speaker motivațional: Trăim un eveniment, ascultăm o știre care ne zguduie și atunci ceva se rupe înăuntrul nostru, în termeni populari. Ceea ce se întâmplă de fapt cu meridianul energetic este fapul că este perturbat și ca rezultatul acestei perturbații, energia nu mai circulă cum trebuie și apare frica sau orice altă emoție. Și atunci această tehnică, în esență, pune la loc meridianul disrupt și atunci frica dispare. Este mai de grabă un dialog cu propria persoană despre problema pe care o am și vreau să o rezolv.

Aceste sfaturi nu sunt însă date gratuit. Costă 100 de lei.

Medicii, în schimb, ne recomandă precauție atunci când vine vorba de astfel de practici.

Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgenţă: Panica este evidentă, nu este doar uşoară. Din păcate, lucrurile se propagă în sensul agitării oamenilor şi, sincer să fiu, se exploteză aceste vulnerabilităţi ale oamenilor, vulnerabilităţi emoţionale. Toți șamanii, toți vindecătorii, toți vracii apar ca ciupercile după ploaie și eu recomand tuturor românilor să fie atenți la astfel de practici, care nu asigură în niciun caz vindecarea.

Silviu Popa, speaker motivațional: Observând valul acesta de panică ce s-a instalat în România, dar și în întreaga lume, m-am gândit că măcar pentru cei care mă urmăresc, cursanții mei sau cei care sunt pe pagina mea de Facebook, să le ofer exerciții prin care să le diminueze foarte mult teama de coronavirus, pentru că, repet – teama de o boală ne face foarte vulnerabili în fața bolii.

Mariana Armean, psiholog: Nu ne putem proteja de o fobie. Ce s-ar fi putut face ar fi fost ca în mediile atât urbane, cât și rurale, să spun așa, autoritățile să fie foarte bine organizate și să ofere sprijin populației. Lipsa de informații și la timp și cumva personalizate și către grupele de vârstă și către cetățeni duce la haos. Consider că genul acesta de sesiune realmente nu ajută, poate îl ajută doare pe cel care le practică, adică va avea mai mulți bani în buzunar, iar oamenii vor fi cumva păcăliți de ideea că vor fi mai bine protejați.

Nici autoritățile nu susțin astfel de practici.

Oana Grigore, director de comunicare la MS: Ministerul Sănătății nu recomandă astfel de vraci sau persoane care nu sunt autorizate nici pentru aistență medicală și nici pentru a da sfaturi despre asistența medicală. Noi sfătuim populația să se adreseze medicilor de familie, cabinetelor medicale autorizate și să se informeze numai din surse oficiale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...