Teodosie apără «biserica de pe trotuar». „Ca să nu îndemne Satana pe ştiu eu cine să atace biserica, vom pune paza creştinilor”

Data publicării:
IPS Teodosie la slujbă în biserică.
IPS Teodosie, încă o declarație controversată. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a ținut vineri dimineaţă slujba de Liturghie la biserica „Izvorul Tămăduirii”, cunoscută şi ca „biserica de pe trotuar”, lăcaș de cult consturit ilegal, pentru care s-a dat o decizie de demolare. Prelatul, care se împotrivește demolării, a chemat credincioşii şi preoţii să stea zi şi noapte în biserică, pentru a nu putea fi dată jos.

Teodosie a spus că toţi cei care au „dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice” şi că nu poate accepta ca un lăcaş sfinţit în urmă cu 20 de ani să fie mutat.

„După o hotărâre judecătorească fără discernământ - cum să hotărască o instanţă să dărâme o biserică? Ce e biserica? E lăcaşul lui Dumnezeu. Nu te temi de cuvântul lui Dumnezeu, care zice: de va strica cineva lucrul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe acel şi s-a dovedit că aşa este. Toţi care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice”, a spus arhiepiscopul Tomisului în predica de la finalul slujbei, potrivit Agerpres.

Arhiepiscopul Tomisului i-a cerut primarul Vergil Chiţac să „revină la credinţă”, acelaşi apel fiind făcut şi către consilierii municipali şi judecători. ÎPS Teodosie i-a cerut şi premierului Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, pe care l-a definit ca fiind „un om credincios”, să „îi ceară socoteală” primarului Constanţei.

„Iată, înaintaşii domnului primar au fost marii Brătieni, care au apărat Biserica. Ce urmaş este domnul Vergil, care vrea să se dărâme biserica? Azi era ziua hotărâtă să se dărâme. Nu se va dărâma, aici vom sta. Voi programa creştini şi preoţi să rămână în biserică zi şi noapte şi nu se va dărâma peste ei. Nici Poliţia nu poate să strice lucrul lui Dumnezeu. Să se teamă toţi cei ce cred că Dumnezeu este slab sau nu există, Dumnezeu este Atotputernic şi vă aşteaptă pe toţi la căinţă. Întoarceţi-vă cei lepădaţi, veniţi la Dumnezeu, că vă iartă”, a chemat IPS Teodosie în cuvântarea sa.

El a adăugat că se vor relua demersurile în instanţă pentru a se obţine uzucapiune în vederea menţinerii bisericii.

„Şi mă îndrept şi către acei judecători care au dat sentinţă de demolare a unei biserici. Voi face demersuri. De 20 de ani este această clădire, putem lua uzucapiunii că 20 de ani s-a slujit aici. Cum să desfiinţezi un altar?! Este un sacrilegiu, nu putem să desfiinţăm un altar de 20 de ani, câte slujbe s-au făcut. (...) Acum ca să nu îndemne Satana pe ştiu eu cine să înceapă să atace biserica, vom pune paza creştinilor aici şi câte un preot sau doi să stea de strajă aici, vom face zi şi noapte până când se vor împlini formele, că aici trebuie să rămână biserica”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.

„Mai degrabă mor eu”

IPS Teodosie a mai susţinut că mai degrabă moare el decât această biserică.

„Cum să mutăm un loc sfinţit de 20 de ani şi cum să lăsăm pe Dumnezeu batjocorit? Nu voi accepta, mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta. De aceea, rog pe bunul Dumnezeu să dea tuturor gândul cel bun, m-am rugat şi îl rog cu milă şi cu dragoste pe bunul Dumnezeu pentru domnul Vergil, pentru ceilalţi din Consiliul său Local, pentru toţi sfătuitorii care nu îi vor binele, ce îl sfătuiesc să fie satrap şi crud. De aceea, orice credincios trebuie să se roage. Apelez şi la primul ministru, un om credincios, să-i ceară socoteală, că primul ministru este un general şi un om credincios, i-am scris şi un mesaj să fie general şi al lui Hristos, nu numai general aici peste oameni, să fie general în sensul bun al cuvântului, să aducă generozitatea pentru creştini, să aibă biserici, să aibă lăcaşuri sfinte. Să ne ajute bunul Dumnezeu şi îl rog pe bunul Dumnezeu să nu îi socotească păcatul acesta al îndărătniciei nici domnului primar, nici judecătorilor. Vom pune pe rol din nou această cauză. O biserică în care s-a slujit 20 de ani nu poate fi demolată. Se dobândeşte uzucapiune pentru o clădire oarecare, dar pentru o biserică oare nu se poate?!”, a mai spus el.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, i-a cerut arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, să pună în aplicare decizia definitivă a instanţei judecătoreşti din luna decembrie privind desfiinţarea lucrărilor de construcţie la imobilul din zona Macul Roşu, construit ilegal pe trotuar, în care funcţionează improvizat un lăcaş de cult.

„Au trecut 10 ani de la construirea ilegală şi fără autorizaţie, pe spaţiul public, pe trotuar, în zona Macul Roşu, a unui imobil în care funcţionează improvizat un lăcaş de cult, biserica Izvorul Tămăduirii, numită de către constănţeni «biserica de pe trotuar». Instanţa de judecată a decis definitiv «desfiinţarea, de către Arhiepiscopia Tomisului, a lucrărilor de construcţie realizate fără autorizaţie de construire la imobilul situat în Constanţa, Bulevardul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri». După cum vă este cunoscut, sentinţa a fost pronunţată la 13 decembrie 2021, care este «data rămânerii definitive a hotărârii», iar termenul de 90 de zile expiră astfel la 14 martie 2022”, i-a transmis primarul Chiţac arhiepiscopului Tomisului.

Poziția Patriarhiei

IPS Teodosie a făcut în ultimele luni mai multe declaraţii în care a subliniat că nu poate fi acceptată demolarea sau dezasamblarea şi mutarea acestei biserici, iar în urmă cu două zile i-a transmis primarului Constanţei şi o scrisoare deschisă prin care îl roagă să nu demoleze biserica.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis, vineri, că demolarea unei biserici este „un act tulburător şi neavenit", iar soluţia mutării sau translatării, în măsura posibilului, este "aprioric mai bună decât punerea la pământ” a acesteia.

„Orice edificiu sacru, cu atât mai mult o biserică, nu se înalţă şi amenajează decât într-un spaţiu riguros adecvat, adică potrivit şi demn de o asemenea nobilă alegere. Există raţiuni practice, canonice, arhitectonice, estetice şi liturgice foarte limpezi care stau la baza construirii unei biserici. Primele dintre acestea sunt legalitatea şi necesitatea obiectivă a construirii ei. Ca orice edificiu ridicat în spaţiu privat sau public, construirea unei biserici presupune toate aprobările necesare din partea autorităţilor locale abilitate”, a precizat Bănescu.

Vasile Bănescu a apreciat că „o biserică ortodoxă trebuie să fie pe cât posibil o oază de linişte, de frumuseţe arhitecturală specifică splendidului stil canonic bizantin, un adecvat spaţiu al reculegerii, slujirii şi întâlnirii în linişte cu Dumnezeu, nu contrariul acestora”.

„Dumnezeu, cum inspirat spune un gânditor creştin, este mai ales «Oaspetele tăcerii», nu al infernalului zgomot produs de maşinile şi maşinăriile epocii moderne. Orice biserică trebuie să fie ridicată cu cea mai înaltă şi curată responsabilitate pastorală, bun-gust estetic şi rigoare canonică, nu cu vreo suspect impură sau iresponsabilă intenţie străină de toate acestea”, a menţionat Bănescu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...