Tânărul din Argeș care și-a abandonat prietenul să moară în stradă riscă închisoarea. Ce le-a mărturisit polițiștilor
Data actualizării: Data publicării:
Tânărul argeşean care duminică după amiază a abandonat pe stradă un bărbat cunoscut drept consumator de droguri, care la scurt timp a fost declarat decedat, este cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. El riscă o pedeapsă de cel mult un an de detenţie, conform legii, scrie news.ro.
Poliţiştii din Piteşti l-au audiat, în noaptea de duminică spre luni, pe Samuel Ionuţ Roceanu, tânărul care duminică după amiază a abandonat pe stradă un bărbat inconştient care la scurt timp a murit.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că la audieri tânărul de 20 de ani le-a spus poliţiştilor că a petrecut seara împreună cu victima şi cu trei tinere minore, că bărbatul pe care l-a abandonat se drogase şi că, neştiind cum să-l ajute, s-a speriat şi l-a lăsat în faţa blocului în care acesta locuia.
Samuel Ionuţ Roceanu este cercetat în stare de stare de libertate pentru infracţiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, care se pedepseşte, conform legii, cu o pedeapsă de la trei luni la un an de închisoare, au precizat reprezentanţi ai IPJ Argeş.
Duminică, în jurul orei 16.00, pe o stradă din cartierul Teilor din muncipiul Piteşti, un bărbat a fost coborât dintr-un autotrurism şi abandonat pe stradă, unde a fost găsit mort în momentul în care au ajuns echipajele de intervenţie alertate de martorii careau sunat la 112.
Martorii le-au declarat poliţiştilor că au văzut cum un autoturism a oprit, iar două persoane au dat jos din maşină un bărbat inconştient, pe care l-au lăsat pe stradă.
La momentul la care au ajuns la faţa locului poliţiştii, bărbatul murise. Victima a fost identificată, fiind vorba despre un tânăr de 28 de ani, cunoscut drept consumator de droguri. Cauza morţii va fi stabilită în urma necropsiei. Autoturismul fost identificat în trafic de către un echipaj de jandarmi.