Cea mai mare companie de software din România e în centrul unei anchete de corupție. Procurorii DNA au descins miercuri la sediul din Pipera al Oracle și au făcut percheziții și la locuința directorului general. Iar miercuri seară, Sorin Mîndruțescu a ajuns la Direcția Națională Anticorupție. El a fost plasat sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.
ACTUALIZARE joi, 8.30 .Directorul general de la Oracle România are de plătit 500.000 de euro cauțiune. Sorin Mîndruțescu a fost plasat sub control judiciar de DNA pe cauțiune fiind acuzat de luare de mită în formă continuată în perioada 2009-2013.
Citiţi şi:
OFICIAL. DNA: Sorin Mîndruțescu a pretins și primit mită de 869.413 euro în opt situații, din septembrie 2009 până în noiembrie 2013
El a fost audiat miercuri seară la DNA.
Sorin Mîndruțescu a fost denunțat de trei reprezentanți ai unor firme care l-au acuzat că le-a cerut bani, 865.000 de euro în total. În schimb, Oracle trebuia să le facă oferte avantajoase pentru licitații la care participau la diverse companii de stat precum APIA sau ROMATSA.
Banii ar fi fost primiți prin transferuri bancare trecute drept împrumuturi.
Ieri, anchetatorii au descins la Oracle România, de unde au ridicat mai multe documente.
ACTUALIZARE. Sorin Mîndruțescu a dat declarații în fața anchetatorilor anticorupție. La final, le-a spus jurnaliștilor că e vorba despre o neînțelegere și că împotriva Oracle nu a fost formulată nicio acuzație.
„Singurul lucru pe care aș dori să îl spun e că compania Oracle nu e parte din acest dosar. Noi considerăm că e vorba de o regretabilă neînțelegere. Împreună cu avocații noștri vom încerca să aducem în zilele următoare probele noastre pentru a încerca să rezolvăm această regretabilă neînțelegere. Mulțumesc”, a declarat la ieșire Sorin Mîndruțescu.
Întrebat dacă nu i s-au adus niciun fel de acuzații, directorul Oracle România a spus că nu vrea să comenteze mai mult, pentru că „sunt anumite confidențialități”.
ACTUALIZARE. Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruțescu, s-a prezentat, miercuri seară, la sediul DNA pentru audieri, după ce procurorii DNA au făcut percheziții la sediul companiei, într-un dosar care vizează suspiciuni de fapte de corupție în cadrul unor contracte.
„Nu am cum să comentăm, nu știu (care sunt acuzațiile -n.r.), acum aflăm. Consider că este o neînțelegere”, a declarat Sorin Mîndruțescu, la intrarea în sediul DNA.
ACTUALIZARE. CEO-ul companiei Oracle, Sorin Mîndruțescu, a transmis printr-o declarație de presă că nu poate să facă niciun comentariu deocamdată pentru că nu cunoaște acuzațiile formulate de procurori. Mândruțescu spune că a răspuns cu deschidere solicitărilor procurorilor și că va adopta o astfel de conduită și în continuare.
"La acest moment, nu pot face niciun comentariu, întrucât nu cunosc ce acuzații formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor și că voi adopta o astfel de conduită și pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă, fiind o procedură în curs, voi rămane rezervat cu declarațiile, apreciind că ele trebuiesc făcute doar în cadru instituțional", a transmis directorul general Oracle România, Sorin Mîndruţescu.
Procurorii anticorupție au descins miercuri după-amiază la sediul Oracle, cea mai mare companie de software din România. Anchetatorii au ridicat documente pentru a proba fapte de corupție.
Procurorii fac cercetări într-un dosar de corupție în mediul privat și au indicii despre acordarea unor contracte de către compania Oracle în schimbul unor sume foarte mari. Potrivit surselor Digi24 este vizat chiar Sorin Mîndruțescu, directorul general al Oracle România.
Este unul dintre puținele cazuri investigate de procurori care vizează acte de corupție între companii private.
Perchezițiile au început încă de miercuri dimineață, iar în acest moment procurorii se află la sediul Oracle din Pipera. De asemenea, percheziții au avut loc și la domiciliul directorului general al Oracle.
Suspectul urmează să fie dus la DNA pentru audieri.
Redactor web: Alina Popescu/Luana Păvălucă/Georgiana Marina