Surse: Comisia Europeană a acceptat ca 27% din banii PNRR să meargă la autostrăzi

Data actualizării: Data publicării:
Florin Cîțu și Ursula von der Leyen stau de vorbă.
Premierul Florin Cîțu și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. Foto: Guvernul României

27% din banii din PNRR vor merge pentru construirea de autostrăzi. Totodată, miliarde de euro vor fi alocate și pentru Sănătate, Educație și Energie, potrivit unor surse Digi24. Printre condițiile puse de Comisia Europeană este cea ca PNRR să fie prezentat în Parlament.

Florin Cîțu a avut în ultimele două zile un maraton de întâlniri cu oficialii de la Bruxelles. Premierul s-a întâlnit, miercuri, cu Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, cu care a discutat despre Planul Național de Redresare și Reziliență. El a avut o întrevedere și cu comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean. Marți seară, Florin Cîțu, a avut o cină de lucru cu Ursula von der Leyen.

Premierul a încercat să îi convingă de necesitatea ca România să primească toți banii din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Citește și: Florin Cîțu: Vom fi printre singurele țări UE care vor primi toți banii din PNRR. România are proiecte de peste 29 miliarde de euro

Principalele proiecte cu probleme erau cele care vizau infrastructura, programele de irigații, dar și infrastructura de gaze.

În urma discuțiilor, pentru infrastructură, respectiv pentru autostrăzi și rețeaua de căi ferate, s-au obținut 27% din banii pentru PNRR, adică proiectul cu care a mers inițial România.

Citește și: Cătălin Drulă anunță ce autostrăzi ar putea fi construite cu fonduri din PNRR

Pentru educație, sănătate, energie, s-au obținut banii pe care îi dorea țara noastră. Astfel, două miliarde de euro vor viza programe de sănătate și patru miliarde de educație.

Comisia Europeană a pus, în schimb, câteva condiții. Astfel, pentru proiectele care urmează să fie trimise în această lună, ministerele trebuie să elaboreze proiectele în detaliu, iar autoritățile locale trebuie să vină cu proiecte clare și exacte pentru a obține banii.

O altă condiție este ca PNRR să fie prezentat în Parlament.

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că România va depune la Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe 31 mai.

Planul Național de Redresare și Reziliență a fost adoptat în coaliția de guvernare, cu proiecte în valoare de 29 de miliarde de euro.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Lucruri pe care românii nu le știu despre Călin Georgescu. Câți copii ar avea și din ce familie provine
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Jennifer Lopez a pus pe ea cea mai scurtă fustă din dulap și a asortat-o cu cizme peste genunchi. 55 de ani...
Film Now
Brigitte Nielsen, fosta nevastă a lui Sylvester Stallone, la plajă cu soțul cu 15 ani mai tânăr. Blonda s-a...
Adevarul
Schimbarea la față a PNL și PSD, grăbită de votul românilor. Cum s-au regrupat partidele după eșecul de la...
Newsweek
Delir în Programul de Guvernare Călin Georgescu: UE și NATO ne vor răul. Avem nevoie de gaz rusesc
Digi FM
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut pe Călin Georgescu: „Am greșit. Trebuia să fiu mult mai atent”
Digi World
Metoda scandinavă care promite un somn bun. Ce să schimbi dacă împarți patul cu cineva
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Tara Reid, greu de recunoscut la 25 de ani de la American Pie. Foarte slabă, dar cu zâmbetul pe buze, pozată...
UTV
Dorian Popa a fost condamnat dupa ce a condus sub influenta drogurilor. Ce pedeapsa a primit celebrul vlogger