Sunt familii care au cumpărat zeci de cutii de Paracetamol. Apel disperat: Nu mai credeți prostiile despre medicamente miraculoase!
Data publicării:
Consumul de medicamente din România a crescut în primul trimestru din acest an cu 9,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Este prima evaluare a impactului pandemiei asupra consumului de medicamente făcută de o companie de medicamente din România.
Dragoș Damian, director executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente, a explicat la Digi24 că cel mai mult s-au cumpărat Paracetamolul și Ibuprofenul.
"La auzul că Paracetamolul e eficient, oamenii și-au făcut stocuri. Sunt familii care au cumpărat și 20 cutii de Paracetamol, din care probabil mai mult de 15 vor expira. La începutul lui aprilie a fost gol de stoc, apoi am compensat.
Recomandăm să nu se mai facă stocuri de medicamente, să nu se mai dea crezare prostiilor cu medicamente sau suplimente miraculoase.
Partea a doua a analizei arată un lucru periculos, îngrijorător.
Șapte – opt milioane de pacienți cronici nu au mai putut ajunge la spitale sau la medic, piața a scăzut, pacienții nu au avut acces la medicamente.
Sunt două categorii de pacienți, unii care au avut stocuri, dar majoritatea nu. După starea de alertă vor fi mai mulți bolnavi decât numărul celor aflați la începutul acestei stri de alertă.
Mă aștept la evoluții atipice, acum, pacienții cronici își vor face stocuri de medicamente și acestea vor dispărea dacă nu se va putea compensa dispariția lor.
În 6 – 7 luni nu va mai fi consum de Paracetamol și Ibuprofen, așa că se vor crea dificultăți în distribuție", a spus Damian.