SUA aprobă vânzarea către România a 21 de vehicule amfibii de asalt și alte echipamente, în valoare de 120,5 milioane de dolari

Data publicării:
amfibie care coboara de pe un vas de transport
SUA aprobă vânzarea către România a 21 de vehicule amfibii de asalt. Foto: Profimedia

România cumpără vehicule de armată capabile să treacă prin râuri și ape mari. Este vorba despre 21 de amfibii de asalt care au fost solicitate Departamentului de Stat din America. Informația a fost făcută publică de Pentagon, iar valoarea amfibiilor ajunge la aproape 90 de milioane de dolari. După ce vor fi cumpărate blindatele vor intra în dotarea Forțelor Navale Române. Amfibiile vor fi cumpărate de la Armata Statelor Unite, la mâna a doua și vor avea toate dotările asigurate de americani. În paralel România a anunțat că în dotarea marinarilor militari vor intra în următorii ani și două submarine dar și o nouă navă pentru vânatoarea de mine marine.

Nu a fost stabilit un contractant principal pentru această potenţială vânzare şi nu există acorduri de compensare propuse în legătură cu această potenţială vânzare, precizează Pentagonul.

Agenţia de Cooperare în domeniul Securităţii Apărării (DSCA) a emis, conform legii, certificatul necesar prin care notifică Congresul cu privire la această posibilă tranzacţie.

Potrivit unui comunicat al DSCA, Guvernul României a solicitat achiziţionarea a 16 vehicule amfibii de asalt, varianta pentru personal (AAVP-7A1); trei (3) vehicule amfibii de asalt, varianta de comandă (AAVC-7Al); două (2) vehicule amfibii de asalt, varianta de recuperare (AAVR-7Al); şaisprezece (16) mitraliere calibru 50 şi cinci (5) mitraliere M240B de 7,62 mm.

Sunt incluse, de asemenea, lansatoare de grenade MK-19; sisteme de ochire termică (TSS) M36E T1; suport pentru aprovizionare (piese de schimb); echipamente de sprijin (inclusiv kituri pentru misiuni speciale/kituri de aplicaţii îmbunătăţite (EAAK)); instruire, manuale tehnice neclasificate, pachete de date tehnice, suport şi asistenţă tehnică şi de inginerie (inclusiv servicii tehnice de inginerie pentru contractanţi (CETS)); şi alte elemente conexe de sprijin pentru programe şi logistică.

Costul total estimat al programului este de 120,5 milioane de dolari.

„Această vânzare propusă va sprijini obiectivele de politică externă şi de securitate naţională ale Statelor Unite, contribuind la îmbunătăţirea securităţii unui aliat al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care reprezintă o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa. Este vital pentru interesul naţional al Statelor Unite să ajute România să dezvolte şi să menţină o capacitate de autoapărare puternică şi pregătită”, arată comunicatul DSCA.

„Vânzarea propusă va îmbunătăţi capacitatea României de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare prin modernizarea şi asigurarea capacităţii expediţionare continue a României de a contracara ameninţările regionale. România nu va avea dificultăţi în a absorbi aceste echipamente şi servicii în forţele sale armate”, consideră DSCA.

Vânzarea propusă a acestor echipamente şi servicii de sprijin nu va modifica echilibrul militar de bază din regiune şi nu va exista niciun impact negativ asupra pregătirii apărării SUA ca urmare a acestei vânzări, precizează Pentagonul.

De asemenea, punerea în aplicare a acestei vânzări propuse nu va necesita detaşarea de personal al guvernului SUA, dar va necesita detaşarea unui reprezentant al contractorului în România pentru aproximativ un an pentru a livra AAV-uri, echipamente conexe şi sprijin, notează comunicatul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
coada de masini la RAR
Un blocaj la serverele RAR a dus la oprirea aplicaţiilor care asigură colaborarea cu staţiile ITP din toată...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Leonardo DiCaprio, cuvinte de laudă la adresa colegei sale din „Titanic”, Kate Winslet: „Una dintre marile...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...