Foto Studenții de nota 10 de la ASE, premiați cu icoane

Data publicării:
studenti cu icoane in mana si profesori ASE
Studenții buni la învățătură au primit icoane „cu valoare deosebită”. Foto: Facebook / ASE

Mai mulți studenți de la Academia de Studii Economice cu rezultate foarte bune la învățătură au primit icoane „cu valoare deosebită” drept premiu pentru performanțele lor academice. Icoanele le-au fost oferite în urma unui parteneriat pe care ASE îl are cu Patriarhia Română.

„Pe data de 26 iulie a.c., în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al ASE, a avut loc ceremonia de acordare a unor premii speciale unui grup de studenți cu rezultate excepționale la învățătură în anul universitar curent. Premiile constând în icoane cu valoare deosebită au fost oferite în cadrul parteneriatului încheiat cu Patriarhia Română în vederea susținerii performanței academice a studenților Academiei de Studii Economice din București. Premiile au fost acordate de Părintele Efrem, Stareț al Mânăstirii Vatoped, câte unul pentru fiecare an de studiu, studenților integraliști înmatriculați în anul I, II, III licență, respectiv I, II masterat, organizate la forma de învățământ cu frecvență, a căror medie generală este 10”, a anunțat Academia de Studii Economice într-o postare pe Facebook, unde a enumerat studenții premiați, alături de câteva poze de la festivitate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...