Starea de sănătate a cântărețului Mihai Constantinescu s-a îmbunătățit și evoluează în sens pozitiv, „cu pași mărunți”, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Simona Secrier, soția artistului.
„Știu că mulți oameni îl îndrăgesc și se roagă pentru el. Cu ajutorul lui Dumnezeu este bine, este mai bine. Se simte un pic mai bine, face pași mărunți. (...) Cu ajutorul lui Dumnezeu vor fi progrese”, a explicat soția artistului, Simona Secrier.
Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală, în data de 13 mai, în urma unui stop cardio-respirator.
Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace.
În anul 2008, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.