Video Șoferii ar putea fi sancționați de poliție pe baza filmărilor realizate în trafic de alți șoferi

Data actualizării: Data publicării:
Dash-cam car windscreen video camera
Sursa foto: Profimedia Images

Un proiect de Ordonanță de Urgență pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne, cu scopul creșterii siguranței rutiere, prevede că polițistul rutier poate constata contravenții și cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulație de către un conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, a cărei producere a fost percepută de către un alt participant la trafic și surprinsă de acesta într-o înregistrare audio-video sau video.

Potrivit proiectului de lege, contravențiile care ar putea fi constatate altfel sunt:

a) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului

b) adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice

c) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului

d) neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept

e) nerespectarea regulilor privind depășirea

f) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune

g) efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile

Înregistrarea ar trebui să cuprindă următoarele elemente:

a) extrasul cadrului din filmarea audio-video sau video care surprinde posibila faptă contravențională percepută de participantul la trafic;

b) data și ora când a fost surprinsă posibila faptă contravențională;

c) vehiculul implicat și numărul de înmatriculare ori înregistrare al acestuia, după caz;

d) semnalizarea rutieră a sectorului de drum public pe care a fost surprinsă posibila faptă contravențională, relevantă pentru constatarea acesteia.

Proiectul lasă loc la erori, răzbunări sau chiar abuzuri, atrage atenția fostul șef al direcției rutiere, Lucian Diniță.

Reprezentanții MAI susțin însă că este necesară această modificare legislativă pentru a reduce numărul de victime din accidente rutiere.

România este campioana Europei la acest capitol dureros, iar în ultimul timp au apărut din ce în ce mai multe filmulețe pe internet cu șoferi români care nu respectă codul rutier și chiar dacă vorbim de abateri grave și periculoase, nu pot fi sancționați pentru că filmările cu telefonul sau cele surprinse de camerele de bord nu sunt considerate probe.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri