Zeci de oameni care petreceau pe o stradă din Arad au atacat forțele de ordine când li s-a cerut să intre în casă

Data publicării:
masina-politie-fb

Trei bărbaţi din muncipiul Arad au fost arestaţi, luni, pentru ultraj, după ce au atacat forţele de ordine care au intervenit pentru că mai mulţi localnici petreceau în stradă, în pofida restricţiilor impuse de starea de urgenţă, informează Agerpres.

Un șofer a sunat la 112 și a anunțat că în jur de 20 de persoane petrec pe o stradă din Arad, iar în urma apelului său la fața locului au sosit un polițist și un jandarm. Când aceștia le-au cerut oamenilor să intre în casă au fost atacați și loviți. Ulterior, la fața locului au intervenit și alte forțe de ordine și trei bărbați au fost arestați.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Andreea Ailioaie, a declarat, pentru AGERPRES, că cei trei bărbaţi au agresat poliţişti şi jandarmi.

"Persoanele în cauză sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de ultraj, iar judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile", a precizat Ailioaie pentru Agerpres.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri