La munte sunt aşteptate peste 20 de grade în majoritatea staţiunilor. Vor fi câteva ploi slabe cantitativ, de scurtă durată, doar în nordul ţării, al Carpaţilor Orietali, a declarat meteorologul Maria Tomescu.
Temperatura va creşte în zilele următoare, ajungând la 25 de grade în Apuseni.
La mare vor fi până la 30 de grade în aer, iar apa se menţine la 24 grade. Ploile îşi pot face apariţia în această seară sau mâine în primele ore ale dimineţii, dar în rest, va fi senin şi frumos.
La Bucureşti temperaturile vor fi ridicate - 35 de grade, chiar 36 de grade la începutul săptămânii viitoare.
De duminică, luni sau marţi, se va resimţi cel mai mult acest val de aer foarte cald, temperaturile depăşind frecvent 30 de grad în sud şi vest, a adăugat meteorologul.