„Vreau să vorbesc cu Angela!” Ce trebuie să faci dacă auzi asta într-un bar din București

Data actualizării: Data publicării:
Terasa Centrul Vechi Bucuresti - Guliver GettyImages
FOTO: Getty Images

Victimele abuzurilor în cluburile sau barurile din centrul Bucureștiului vor avea un cuvânt de siguranță, pe care îl vor spune atunci când cer ajutor. Personalul din aceste locații va fi instruit să recunoască atunci când cineva este agresat, în momentul în care aude cuvântul „Angela”. Până acum acest cod a fost folosit în mai multe țări din Europa dar și în Australia și a avut rezultate.

Dacă cineva vine la dumneavoastră și spune că vrea să vorbească cu Angela, de fapt are nevoie de ajutorul Poliției. Angajații barurilor și cluburilor din Centrul Vechi au fost instruiți să recunoască un cod prin care un client care este agresat de cineva să ceară ajutorul foarte simplu. Tot ce trebuie să facă persoana aflată în pericol este să pronunțe cuvântul „Angela”.

Alexandra Dinu - jurnalist Digi24: Dacă persoana din fața mea este agresivă și nu mă lasă să mă ridic de la masă este imposibil să cer ajutorul cuiva cu telefonul. Așa că este mai ușor, când vine ospătarul, să îi sugerez discret că vreau să vorbesc cu Angela.

Inițiatorii proiectului spun că în primul rând victimele trebuie să conștientizeze că se află în pericol, chiar dacă agresorul este cineva cunoscut.

Simona Voinescu - Asociația Necuvinte: Se simt vinovate că l-au băgat în seamă, că stau vinovate cu ele, că au determinat agresiunea, ceea ce este eronat, greșit și trebuie să ieșim din această mentalitate și să cerem ajutor, conform statisticelor internaționale peste 60 la sută dintre victimele unui viol sunt agresate de cineva pe care îl cunoșteau.

Diana Sarca - purtător de cuvânt Poliția Capitalei: Nu trebuie să ne referim clar la o agresiune clară, vorbim de violență, o mângâiere care nu este la locul ei, o încercare de sărut care nu este la locul ei este o posibilitate să ieși din această situație, vorbind cu angajații, cerând să vorbești cu Angela, a început procesul de instruire, angajații vor ști că ai nevoie de ajutor.

- Cel mai la îndemână este să ținem lângă noi victima, să ne asigurăm că este protejată și că este în afara oricărui pericol.

- Este o campanie foarte bună - de foarte multe ori vedem femei agresate - și chiar este un lucru minunat.

Reprezentanții poliției din Capitală spun că proiectul ”Vorbește cu Angela” nu înlocuiește linia de urgență 112.

Aurelian Ciocârlan - director adjunct Poliția Capitalei: Este o alternativă, este o formă prietenoasă de a interacțioana cu instituțiile de aplicare a legii și în alte forme ambulanță și alte chestiuni care au legătură cu nevoile persoanei

„Vorbește cu Angela” a apărut prima dată în Marea Britanie în anul 2016, iar apoi s-a extins în alte 16 țări din Europa și nu numai.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...