Peste 200.000 de beneficiari din categorioa persoanelor vulnerabile ar urma să primească vouchere pentru electrocasnice şi locuinţe, cel mai probabil în primul trimestru al anului viitor, după finalizarea discuţiilor cu Comisia Europeană, a declarat marţi Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene.
„Acum suntem în proces de finalizare, de fapt, a negocierii cu Comisia Europeană pentru Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială. Este tipul de voucher integrat, care are o componentă pentru condiţiile de locuire, în limita unei sume forfetare de 4.000 de lei, şi o componentă de rezilienţă socială, care are în vedere achiziţionarea de electrocasnice pentru persoanele vulnerabile, cele care sunt lipsite de venit sau care au în întreţinere familii cu mai mulţi copii. Avem bugetul care este alocat la nivelul Programului Operaţional de 600 de milioane de euro. O componentă din acest buget este destinată voucherelor sociale şi de locuire, aşa cum ele sunt prezentate în cadrul Programului Operaţional, sunt 2.200 de centre comunitare care sunt avute în vedere prin Programul Operaţional şi aşteptăm decizia finală”, a declarat Marcel Boloş marți, la Parlament, unde a fost audiat în Comisia de afaceri europene a Camerei Deputaţilor.
Ministrul a arătat că este vorba despre maşină de spălat, maşină de gătit şi frigider, voucherele pentru aceste produse fiind alocate o singură dată.
„Electrocasnicele sunt cu o anumită durată de viaţă, deci le dăm o singură dată, iar cel de locuire în funcţie de cum se prezintă starea locuinţei. Dar, deocamdată, condiţiile pe care le-am prezentat sunt la nivel de discuţii pe care le avem cu Comisia Europeană, urmând ca la momentul la care se adoptă decizia finală să prezentăm aceste detalii. (...) Sunt cele trei electrocasnice, în limita voucherului de 4.000 de lei, şi sunt gestionate de centrele comunitare care funcţionează, respectiv vor funcţiona pe lângă primării. Deci, vor fi de interes, fiind în discuţie peste 200.000 de beneficiari pe care îi avem în vedere şi, desigur, implementarea va începe de îndată ce formalităţile cu Comisia Europeană, Ghidul solicitantului şi toate cele necesare sunt finalizate. (...) Eu sper ca, începând cu semestrul I al anului 2023, deja acest apel de proiecte să fie lansat şi să se poată acorda aceste vouchere. Sunt mult aşteptate şi sunt în premieră pentru oamenii care se află în dificultate”, a precizat Boloş.
Editor : B.P.