Vouchere pentru biciclete de la primărie, vândute pe OLX

Data actualizării: Data publicării:
13th Annual Cycle Messenger World Championships
Foto: Gulliver/Getty Images

Vouchere de 500 de lei date de Primăria Capitalei pentru achiziţionarea de biciclete, simple sau electrice, trotinete sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot au fost scoase la vânzare de beneficiarii lor pe OLX. Vânzătorii cer pe ele între 350 şi 400 de lei şi nu sunt dispuşi să negocieze.

13th Annual Cycle Messenger World Championships
Foto: Guliver/Getty Images

Voucher biciclete, îl vând pentru că nu mai am nevoie de el. Practic, aveţi redus 100 lei”, este un anunţ postat sâmbătă dimineaţă pe OLX.

Cel care a postat anunţul cere pe voucher 400 de lei. Întrebat de ce a ales să îl vândă, în loc să îl folosească, beneficiarul voucherului a răspuns cu injurii şi a închis telefonul, relatează News.ro.

Altcineva spune că oferă voucherul pentru că, după ce l-a obţinut, şi-a dat seama că s-ar aglomera prea mult prin depozitarea în casă a bicicletei, însă nu este foarte hotărât dacă să vândă tichetul sau nu. Preţul cerut este de 370 de lei, iar după negocieri insistente preţul nu a coborât mai jos de 350 de lei. Vânzătorul spune că a stat foarte mult la coadă pentru depunerea cererii.

V-am zis că voucherele lui Firea vor apărea pe OLX? Evident că v-am zis, aşa cum am zis şi în şedinţa CGMB. Încurajarea transportului alternativ? Da, sigur... După ce săptămâna viitoare va mai da încă 25.000 de bucăţi, va mai scădea preţul. Strică piaţa...”, a scris pe Facebook consilierul general PNL Ciprian Ciucu.

Proiectul de hotărâre privind suplimentarea numărului de vouchere cu încă 25.000 prin care bucureştenii să îşi cumpere biciclete sau dispozitive Segway sau Ninebot se află din nou pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), după ce acesta a fost respins în şedinţa din 30 august.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, în 30 august, că va reintroduce pe ordinea de zi a următoarei şedinţe proiectul pentru suplimentarea voucherelor, după ce acordarea a încă 25.000 de vouchere în valoare de 500 de lei în cadrul proiectului „Biciclişti în Bucureşti” a fost respinsă de CGMB.

Consilierii generali din majoritatea PSD-ALDE susţin fără rezerve acest proiect ambiţios şi am convingerea că la următoarea şedinţă, când vom avea o prezenţă de 100%, proiectul va trece la vot, chiar dacă partidele din opoziţie îşi vor uni din nou forţele, aşa cum au făcut-o azi. Regret că cei 25.000 de bucureşteni care au solicitat aceste vouchere vor mai avea de aşteptat, dar probabil că doamnele şi domnii consilieri de la USR, PNL şi PMP le vor oferi explicaţii convingătoare pentru faptul că au blocat pe moment acest proiect”, a spus Gabriela Firea.

Proiectul a fost respins în şedinţa din 30 august cu 26 de voturi „pentru” şi 19 voturi „împotrivă”. Grupul PNL nu a votat acest proiect.

Ciprian Ciucu, consilier general din partea PNL, a considerat „imorală” acordarea de vouchere pentru cumpărarea de biciclete.

Este imoral să luăm bani de la nişte oameni şi să îi dăm altor oameni ca să îşi ia biciclete. Efectiv se dau bani populaţiei în ideea sprijinului electoral”, a declarat Ciprian Ciucu.

Proiectul „Biciclişti în Bucureşti” a fost aprobat în şedinţa CGMB din 30 iunie, iar prin acesta au fost acordate 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei cetăţenilor cu vârsta de peste 18 ani şi cu reşedinţa sau domiciliul în Bucureşti care vor să îşi cumpere o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot.

Înscrierile pentru proiect au început în 24 iulie, când au fost depuse aproape 3.000 de solicitări. Înscrierile au fost suspendate, însă, a doua zi pentru că au fost procesate într-un timp foarte scurt zeci de mii de cereri. Primăria Capitalei a anunţat atunci că suspendarea va fi valabilă până când vor fi verificate toate cererile şi vor fi eliminate cele care nu corespund regulamentului programului, existând posibilitatea suplimentării numărului de vouchere. Primăria mai menţiona că programul va fi reluat şi în anul următor, iar toţi solicitanţii care au depus cereri în acest an şi nu vor primi vouchere vor rămâne în baza de date a Programului pentru ediţia din 2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este adevăratul copil Kinder: Un italian pune capăt confuziei și...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”