Viitura a trecut, problemele au rămas. Sinistrații stau în adăposturi improvizate, iar autoritățile locale încă așteaptă banii de la Guvern 

Data publicării:
innn

Vaideeni, judeţul Vâlcea. A fost prăpad acum o lună în localitate. Oamenii au fugit din faţa apelor doar cu hainele de pe ei. Casa familiei Şelaru a fost luată cu totul. De atunci, cei doi soţi şi cei patru copii locuiesc într-un modul oferit de autorităţi, de numai 10 metri pătraţi.

„Venea apa cu buşteni, nu am salvat nimic. Am salvat doar copii. Dacă venea noaptea, muream”, spune mama copiilor.

Peste 20 de familii din Vaideeni au rămas pe drumuri. Dar nici drumurile nu pot fi refăcute din banii alocaţi de Guvern.

„Deocamdată așteptăm sprijinul guvernului, după cum s-a promis”, spune primarul din Vaideeni, Daniel Băluță.

Nici în judeţul Gorj, la Novaci, situaţia nu s-a îmbunătăţit foarte mult. În iulie, oamenii spuneau că, în două minute, apa a ajuns la şase metri . Puţin mai jos, a intrat şi în casele care se aflau de o parte şi de alta a râului Gilort.

Autorităţile au reuşit să facă un dig provizoriu din piatra din albia râului, însă, la o următoare viitură, ar fi ca şi inexistent.

Patru case au fost lovite atunci de viitură. Printre ele şi cea a familiei Plescău. Totul a fost distrus: de la electrocasnice până la mobilă. Autorităţile le-au dat până acum numai mâncare.

„Mi-a dat numai conserve, dar eu nu pot să îmi fac casa numai din conserve”, spune Ioana Plescău.

În urma inundaţiilor, primăria din Novaci a primit de la Guvern 550.000 de lei, dar banii nu au putut fi folosiţi din cauza unei erori apărute în Monitorul Oficial.

În loc să fie trecute drumurile din Novaci, a fost scris în document un drum din comuna Licurici, aflată în celălat colţ al judeţului şi ferită de viitură.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri