Reabilitare termică păguboasă în sectorul 2. Din cauza lucrărilor de mântuială, locatarii unui bloc din cartierul Pantelimon s-au trezit că le plouă în casă, chiar de Paște. Edilii din sectorul 2 promit că problemele vor fi remediate rapid, dar oamenii cer despăgubiri.
Locatarii de la ultimele etaje ale unui bloc din sectorul 2 s-au trezit că le plouă în casă. Imobilul este în reabilitare iar terasa nu are încă izolaţie. În imaginile transmise pe numărul de whatssapp al redacţiei Digi 24 de unul dintre locatari se vede clar cum şuvoaiele de apă inundă scara blocului, acoperă holul şi se scurg la etajele inferioare.
„Apa vine de pe casa scării, de pe casa liftului, se prelinge pe lângă peretele pe care ei au ridicat doar un izolat din ăsta de polistiren”, spune un locatar.
Oamenii spun că este pentru a treia oară în ultimele luni când trec prin această situaţie
„Ne-am trezit din somn, am văzut despre ce e vorba, am călcat în apă. Am început să strângem. Deja, de la un pic pe grindă, s-a extins către perete pe lateral. Curge şi prin spate. Se exfoliază efectiv zugrăveala. Şi toată apa a început să vină pe grindă. De trei ori am aruncat recipientele cu apă”, spune un locatar.
„Să facă reparaţia, zugrăveala, şi la casa scării şi la apartamentele unde s-au produs necazuri. În situaţia că nu vor accepta treaba asta, deşi cred că acceptă, vom ajunge la instanţa judecătorească”, spune Mircea Militaru, preşedintele blocului.
Reprezentanţii firmei care se ocupă de reabilitarea termică nu au vrut să discute cu repoerterii Digi24. Şi-au trimis însă câţiva angajaţi care să rezolve situaţia.
Oficialii Primăriei sectorului 2 dau vina pe muncitori.
„Firma respectivă va trebui să repare toate apartamentele care au probleme în urma ploilor sau a oricăror alte incidente”, spune Dan Popescu, viceprimarul sectorului 2.
Conducerea Primăriei sectorului 2 mai spune că acest contract de reabilitare a fost atribuit pe vremea foştilor edili.