VIDEO Polițiștii din comuna Arbore au fost prinși tăind bușteni fără acte

Data actualizării: Data publicării:
lemn taiat arbore suceava politie
Activiștii de mediu Daniel Bodnar și Mihai Prutean au găsit un camion cu lemne fără acte în curtea Postului de Poliție din comuna Arbore. Foto: captură video Daniel Bodnar/ Facebook

Activiștii de mediu Daniel Bodnar și Mihai Prutean au depistat, miercuri, un camion care transporta lemne fără a figura ca transport de proveniență legală în curtea Postului de Poliție Arbore, transmite Monitorul de Suceava.

Lemnul de fag fără acte legale a fost descărcat, iar un bărbat a început să-l taie pentru foc în curtea poliției. La postul de poliție nu era nici un polițist, astfel că activiștii de mediu au sunat la 112.

Un echipaj al Poliției Solca a venit la fața locului și a început să facă verificări.

Șeful de post de la Arbore are locuința de serviciu în aceeași clădire cu postul de poliție. Cel puțin pentru Postul comunal Arbore nu există vreo comandă legală de achiziție lemn.

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a transmis un punct de vedere în care nu neagă sesizarea activiștilor. Se precizează că au fost alocate toate cantitățile de material lemnos necesare încălzirii sediilor care utilizează lemnul pentru încălzirea cu sobe, fără a fi înregistrate probleme sau lipsuri în acest sens.

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare efectuată de un activist de mediu cu privire la o cantitate de material lemnos descărcată în curtea Postului de Poliție Arbore, IPJ Suceava precizează următoarele:

Conducerea IPJ Suceava a dispus de îndată verificări prin structura de control intern pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului și stabilirea modului în care materialul lemnos a fost transportat și depozitat în curtea postului de poliție.

Verificările vizează atât aspectele privind respectarea legalității activităților, cât și cele privind etica și deontologia profesională.

Totodată, IPJ Suceava precizează că prin Serviciul Logistic au fost alocate toate cantitățile de material lemnos necesare încălzirii sediilor care utilizează lemnul pentru încălzirea cu sobe, fără a fi înregistrate probleme sau lipsuri în acest sens.

În funcție de rezultatele verificărilor efectuate cu privire la acest caz, IPJ Suceava va sesiza și celelalte organe competente, inclusiv structura de parchet competentă.

Subliniem încă o data că respectarea normelor deontologice este o prioritate a Poliției Române, iar prin structurile abilitate vom dispune toate măsurile necesare ca instituția noastră să fie percepută la adevărata dimensiune”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri