Conducerea regionalei CFR Craiova nu îşi imagina că la cinci ani de la modernizarea gării în care s-au investit aproape 5 milioane de euro, spaţiile comerciale moderne nu vor prezenta niciun interes pentru investitori. Peste 1.000 de metri pătrați stau la dispoziţie pentru farmacii, baruri, cafenele, fast-food-uri sau restaurante.
„Datorită numărului scăzut de trecători, foarte mulţi solicitanţi renunţă la aceste spaţii, deşi noi am redus la minim chiriile, la nivelul taxelor pe care le plătim către Primărie”, spune Gheorghe Popa Ingineru, directorul Regionalei CFR Craiova.
Regionala CFR Craiova mai deţine şi o clădire în centrul oraşului. Nu a mai fost folosită de mai bine de 15 ani şi în tot acest timp s-a degradat. Acum, în zadar se chinuie reprezentaţii CFR să o închirieze.
„Contractele se fac pe maxim 5 ani, iar un investitor nu va face...să ştie că face o investiţie iar după 5 ani să plece”, explică Gheorghe Popa Ingineru.
Baza sportivă a CFR Craiova, construită în anii '70 prin muncă voluntară a fost, cândva, mândria feroviarilor. S-a degradat însă de la an la an, iar acum şi ultimele formaţii de juniori ale clubului au fost desfiinţate. Nimeni nu poate investi în ea din cauza situaţiei juridice în care se află: terenul este al CFR-ului, iar clădirea construită acolo a Societăţii Feroviare de Turism.
Regionala CFR Craiova mai încearcă să închirieze sau să vândă şi 61 de locuinţe de serviciu, precum şi terenuri cu suprafaţă de 51.000 de metri pătraţi.