VIDEO - Comuna care devine mlaștină când plouă. Un cal a rămas blocat în noroi

Data actualizării: Data publicării:
noroi cal Dolj 051219 (10)

Imagini dure vin dintr-o localitate din judeţul Dolj, care se transformă în mlaştină, după fiecare ploaie mai serioasă. Noroaiele sunt atât de adânci încât până şi caii sunt în mare pericol, după cum se vede în imaginile surprinse de un telespectator Digi24.

Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile în comuna Coțofenii din Față din județul Dolj. Căruțașul a intrat pe o stradă unde se fac lucrări pentru canalizare, iar calul său a căzut într-o groapă plină cu nămol și a rămas blocat. 

15 persoane și un utilaj agricol au lucrat împreună timp de câteva ore pentru a scoate animalul din mocirlă.

Localnicii spun că situația este critică la nivelul întregii comune și că au ajuns, din cauza acestor lucrări, să înoate prin mocirlă.

Primarul însă susține că totul este sub control, că toate șanțurile săpate ar fi semnalizate, iar că acest căruțaș s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice și că ar fi pătruns pe o stradă care ar fi fost închisă.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri