Vânzările de locuințe au scăzut cu până la 40% față de anul trecut, dar prețurile rămân tot ridicate. Interes scăzut și la „Noua Casă”

Data publicării:
Imagine exterioara a unui bloc.
Vânzările de locuințe au scăzut cu până la 40% față de anul trecut, dar prețurile rămân tot ridicate.

Vânzările de locuințe au scăzut cu până la 40% față de anul trecut, în mare parte pentru că românii iau mai greu credite. De vină sunt și prețurile ridicate de pe piața imobiliară care nu dau semne de scădere. Faptul că românii ocolesc creditele este confirmat și de interesul mai scăzut pentru programul Noua Casă. Doar 70% din fonduri au fost consumate în mai bine de jumătate de an de la lansarea programului. Anul trecut, fondurile s-au epuizat în primele două luni.

Dobânzile și ratele mai mari îi fac pe români să se gândească de două ori înainte să își cumpere o locuință.

Tânără: Sper să scadă, vreau la un moment dat să îmi achiziționez o casă. Să mă pot încadra, așa, cu bugetul meu, și abia după.

Materialele de construcții s-au scumpit odată cu declanșarea războiului de la graniță, iar vânzările scad pe măsură ce dobânzile cresc.

Bogdan Ivan Cosmin, secretar general Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România: Există un număr mult mai scăzut de achiziții, atât de locuințe noi, cât și de locuințe vechi. Dacă vorbim despre locuințele noi putem spune că scăderea este de cel puțin 30-40%.

Potrivit datelor de la Agenția Națională pentru Cadastru în primele 10 luni ale acestui an s-au vândut cu 11.000 mai puține case și apartamente. Faptul că românii se tem să mai ia credite se vede și în programul Noua Casă, care încă are fonduri la 7 luni de la lansare. Anul trecut în primele 2 luni fondurile s-au epuizat.

Dumitru Nancu, președinte Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri: Din plafonul de garantare de 1,5 miliarde de lei s-au consumat 70%. 7.301 români și-au achiziționat un imobil prin programul Noua Casă. Dintre aceștia 7.301, 15% au optat pentru creditul de 140.000 de euro, iar restul de 85% au optat pentru un credit de 70.000 de euro.

Însă, scăderea vânzărilor nu a dus la scăderea prețurilor locuințelor. Din contră.

Bogdan Ivan Cosmin, secretar general Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România: Anul acesta am înregistrat un record al creșterii prețurilor la locuințele noi. Este vorba de o creștere de aproximativ 20%.

Tânără: Prețurile sunt foarte mari în momentul acesta. Momentan este destul de greu, mai ales, pentru un student să își ia un apartament. Pe viitor ma gândesc să îmi iau o locuință.

Așadar, românii vor fi obligați să stea mai mult timp în chirie, avertizează specialiștii care spun că numărul cererilor va crește, iar asta va duce la scumpiri.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât ar putea să scadă salariul net al românilor în 2025. Exemplu de calcul pentru un venit brut de 8.000...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...