Un simplu gest îţi poate salva viaţa în cazul unui accident rutier
Accidente grave şi vieţi curmate într-o clipă. Tragediile pot fi însă evitate. Într-un simulator special, am testat centura de siguranţă la un impact frontal.
„A fost simulare la 15 km/h. Dacă nu aveam centură impactul era greu de suportat. La 50-60 de km/h, la viteza legală poate fi fatal, oricum, poate să aibă urmări grave”, a spus Sorin Bădică, expert siguranţă rutieră. Potrivit statisticilor poliţiei, peste 250.000 de şoferi sunt amendaţi cel puţin o dată în ficare an pentru că nu poartă centura, iar cei mai mulţi sunt în Bucureşti. Sunt convinşi că în oraş nu li se poate întâmpla nimic. Din păcate nu îşi fac rău doar lor, ci şi copiilor lor. Anual, în ţara noastră, peste 300 de copii mai mici de cinci ani sunt răniţi pentru că nu sunt transportaţi în scaune speciale. Aproape 50 îşi pierd viaţa.
„Se întâmplă frecvent lucrul acesta. Un sugar sau un copil mai mare ţinuţi în braţe pe bancheta din spate, într-un accident minor, copilul va fi proiectat spre parbriz sau va fi strivit între corpul mamei şi scaunul din faţă”, a spus medicul Denis Stănescu. „Sunt conducători auto care consideră centura ca pe un moft, ceva opţional. Este o obligaţie legală. Nefolosirea centurii de siguranţă creşte cu 200 la sută riscul de a deceda într-un accident rutier”, a declarat Andrei Codău.
Sunt imagini şocante, videoclipuri prin care autorităţile din străinătate îşi promovează campaniile prin care vor să-i determine pe şoferi sau pasageri să înţeleagă la ce riscuri se expun dacă nu poartă centura de siguranţă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News