Un muncitor român din Dublin a returnat suma de aproximativ 3.000 de euro găsită într-un container

Data publicării:
muncitori constructii mediafax-1

Banii aparţineau unei femei al cărei tată decedase recent. Ea închiriase containerul pentru a face curat în casa tatălui ei din Dublin, dar nu şi-a dat seama că a aruncat ascunzătoarea cu bani a acestuia. Femeia, care a cerut să i se păstreze anonimatul, a declarat: "Când m-au contactat oamenii de la Panda (centrul de reciclare, n.red.) nu îmi venea să cred că au găsit banii şi au avut onestitatea de a mă suna", notează Mediafax.

"Sunt foarte impresionată de companie, s-a comportat corect. O să le spun tuturor despre onestitatea lor", a adăugat ea.

"Suntem încântaţi că am putut ajuta la returnarea banilor către deţinătorul de drept", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei. El l-a lăudat pe Radu, pe care calificat drept "un tip muncitor şi cinstit".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...