Un bărbat din Brăila a dat o petrecere în timp ce se afla în izolare la domiciliu

Data actualizării: Data publicării:
masina-politie-fb

Cinci bărbaţi au fost izolaţi la domiciliu şi amendaţi cu câte 5.000 lei fiecare, după ce au participat la o petrecere dată acasă la un bărbat din oraşul brăilean Ianca, aflat în izolare la domiciliu, care a fost condus într-un centru de carantină pentru 14 zile, iar pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, potrivit informaţiilor furnizate marţi de Prefectura Brăila, informează Agerpres.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe 29 martie, în jurul orei 21,00, mai mulţi bărbaţi ar fi consumat băuturi alcoolice şi ar fi ascultat muzică la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Ianca, faţa de care era dispusă măsura izolării la domiciliu.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 47 de ani.

"Direcţia de Sănătate Publică Brăila a fost informată cu privire la cele întâmplate, urmând ca faţă de cei cinci bărbaţi să se ia măsura izolării la domiciliu. De asemenea, aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare de 5.000 de lei fiecare, pentru încălcarea prevederilor O.M.3/2020. Totodată, bărbatul de 40 de ani a fost condus într-un centru de carantină pentru 14 zile şi i s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor", se arată în comunicatul Prefecturii Brăila.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei