Intrarea cetăţenilor străini şi a apatrizilor pe teritoriul Ucrainei este interzisă începând de sâmbătă, 29 august, ora 00.00, până pe 28 septembrie, informează Ministerul român al Afacerilor Externe. Interdicția impusă de Ucraina are și excepții.
Ministerul de Externe a anunțat vineri că există mai multe categorii de persoane care sunt exceptate de la interdicția de a intra în Ucraina: rudele de gradul I ale cetăţenilor ucraineni; persoanele care deţin un permis de muncă în Ucraina; specialişti care sosesc în Ucraina la invitaţia reprezentanţilor companiilor ucrainene; persoanele aflate în tranzit care deţin documente ce confirmă părăsirea Ucrainei în maximum 2 zile de la intrarea pe teritoriul acesteia; persoane care au drept de şedere permanentă sau temporară în Ucraina, confirmat prin documente justificative; persoanele sosite la studii; persoanele sosite în Ucraina pentru tratament medical; conducătorii autovehiculelor de transport marfă, membrii echipajelor aeronavelor, navelor maritime şi fluviale şi echipajelor de tren; personalităţile culturale care sosesc la invitaţia instituţiilor de cultură; persoanele care participă la competiţii sportive; persoanele care transportă celule STEM pentru transplant; membrii delegaţiilor oficiale ale statelor străine, angajaţii organizaţiilor internaţionale, precum şi persoanele ce îi însoţesc, care sosesc la invitaţia preşedintelui Ucrainei, Parlamentului, Guvernului, Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Afacerilor Externe.
Persoanele din categoriile enumerate trebuie să prezinte la trecerea frontierei de stat o asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 şi/sau costurile privind cheltuielile de carantină. Poliţa de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanţă în Ucraina.
De asemenea, vor avea acces pe teritoriul Ucrainei următoarele categorii de persoane (fără a mai fi obligatorie deţinerea unei poliţe de asigurare COVID-19): refugiaţii sau persoanele care au nevoie de protecţie internaţională; personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statelor străine, reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale, acreditate în Ucraina, precum şi membrii de familie ai acestora sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe; instructorii militari ai statelor membre NATO şi ai statelor care participă la programul "Parteneriatul pentru Pace" sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitaţia Ministerului Apărării.
Informaţii cu privire la noile măsuri dispuse de autorităţi pot fi accesate la următorul link, disponibil în limba ucraineană: www.kmu.gov.ua.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51934, kiev.mae.ro, cernauti.mae.ro, odessa.mae.ro şi www.mae.ro.
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: 0038 044 500 9932; 0038 044 500 9934; 0038 044 500 9935, ale Consulatului General al României la Cernăuţi: 00380372545445, ale Consulatului General al României la Odessa: 00380487221017; 00380487257828, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Kiev: 00380936252717, al oficiului consular al României la Cernăuţi: 00380635669918 şi al oficiului consular al României la Odessa 0038 0955412788.
Editor: B.P.