Tuneluri terminate la noua magistrală de metrou

Data publicării:
metrou dr taberei 2

Intră în linie dreaptă construcţia Magistralei 5. Tunelul Drumul Taberei - Eroilor a fost săpat, ultilajul enorm care a lucrat în subteran a ieşit, cu precizie milimetrică, la suprafaţă, în dreptul Parcului Operei.

După şase kilometri săpaţi în şase ani, italienii care construiesc cea mai nouă magistrală de metrou de la Bucureşti, au izbutit: tunelurile sunt gata, iar utilajul enorm care a lucrat în subteran a ieşit în urmă cu puţin timp la suprafaţă.

Pe Magistrala 5 de metrou se va putea circula în al doilea semestru din 2018, a anunțat, joi, Marin Aldea, directorul general al Metrorex.

„Marcăm o etapă importantă a acestui proiect, terminarea excavațiilor, scoaterea scutului, terminarea ultimului tunel. Sfânta Filofteia a săpat așa cum probabil că ați și văzut în materialele pe care noi vi le-am prezentat, 149.000 de metri cubi și circa 4,4 km, în timp ce Sfânta Varvara a săpat în jur de 138.000 de metri cubi și circa 4 km. Acest proiect complex de metrou se întinde pe o lungime de circa 7 km, are zece stații, un depou la Valea Ialomiței. Stadiul la care ne aflăm acum de realizare este de 91-92% în ceea ce privesc lucrările de structură și circa 45-46% la lucrările de finisaje. Până la finele anului ne-am propus ca lucrările de structură să le finalizăm, iar finisajele în primul semestru al anului următor. Așa cum v-am mai spus, ne-am propus ca acest proiect să fie finalizat la sfârșitul semestrului I — începutul semestrului II al anului viitor. Probabil că, în partea a doua a semestrului II, vom circula pe această magistrală”, a spus Aldea.

Acesta a precizat că pe Magistrala 5 de metrou vor circula trenuri din flota existentă și că, în prezent, compania lucrează la caietul de sarcini pentru achiziția unui nou pachet format din 13 trenuri, dar finalizarea ei va dura în jur de un an și jumătate sau chiar doi.

Magistrala 5 de metrou, Secțiunea Râul Doamnei — Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiței, este compusă din 10 stații metru și un depou.

Proiectul este finanțat din fonduri nerambursabile în cadrul programului Operațional Sectorial — Transport 2007—2013 și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 — 2020. Magistrala 5 are trei secțiuni: Eroilor — Drumul Taberei, Eroilor — Iancului, respectiv Iancului — Pantelimon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...