Trei zile fără curent. Cum pot obține despăgubiri locuitorii din Carei

Data publicării:
carei pagube

Cele mai mari pagube au fost la un motel din oraș, unde de Revelion erau cazate 120 de persoane. Pentru că la trecerea dintre ani nu au avut nici muzică, nici caldură, nici lumină, clienții motelului au plecat pe rând. Pe lângă banii pe care a trebuit sa îi dea înapoi clienților, directorul motelului s-a ales și cu un incendiu în bucătarie.

„A dat curentul mai tare sau nu ştiu ce s-a întâmplat, s-a aprins fripteuza şi bucătăria a ars aproape în intregime. (....) După calculele estimate, cam 4000 de euro a fost paguba care a venit pe capul meu. Aşa ceva nu am avut până acum”, spune cu amărăciune Vasile Vik, managerul unui motel din Carei.

Unii dintre locuitorii oraşuluispun că li s-au defectat istalaţiile de încălzire.

Centrala funcţiona la 5 grade şi cum s-a înterupt curentul, degeaba aveam flacără de veghe, totuşi a îngheţat instalaţia şi s-a fisurat şi ne-a inundat”, a relatat o localnică.

„Aici este centrală pe lemne, care din cauza inerţiei se supraîncălzeşte. Din cauza panei de curent s-a fiert cazanul şi s-au topit ţevile, trebuie să le înlocuiesc, 12 metri de ţevi trebuie înlocuite”, explică Zoltan Oros, tehnician.

Fără curent electric, în frig și cu bateriile de la telefoanele mobile descărcate, mii de locuitorii din Carei au așteptat trei zile ca lucrurile să revină la normal.

Oraşul Carei, în beznă. Peste trei mii de oameni au sărbătorit Revelionul fără curent

„S-a întrerupt aşa dintr-o dată, am aşteptat să revină, a revenit şi după aceia iarăşi s-a întrerupt”, a povestit unul dintre ei.

Oamenii și-au golit frigiderele și au dus mâncarea afară, ca aceasta să nu se strice. Însă pentru că nu au putut ține la rece tot ce pregătiseră pentru sărbători, multe alimente au fost aruncate la gunoi.

„Am stat aici în întuneric, mâncarea am dus pe balcon, înapoi. S-a stricat mâncarea. Am stat aici cu copilul în frig, nu am avut încălzire”, a povestit o gospodină.

Echipele Electrica au reușit să repare rețeaua de electricitate abia vineri după-amiaza. Autoritățile spun că este nevoie de o soluție pe termen lung.

„Schimbarea cablurilor pentru noi este un lucru prioritar şi promisiuni deocamdată avem de la Electrica că vor schimba cablurile care au provocat acese dezastre”, spune primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs.

El le dă păgubiților și un sfat: „Cetăţenii să se constituie într-o organizaţie şi noi, consultandu-ne cu ei, să vedem ce se poate obţine”.

Potrivit specialiotilor, avariile din Carei au fost produse de supraîncarcarea rețelei electrice, dar mai ales din cauza cablurilor foarte vechi ce transportă curentul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au vizitat 'țara care nu există' și au descoperit o altă lume. Au mâncat de toți banii și au...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic