Transportatori: Pensionarii şi veteranii ar putea rămâne fără transport redus sau gratuit de la 1 septembrie

Data publicării:
tren in gara de nord mfax-6

 

Dori Marian Crac, președintele FORT, a declarat că transportatorii ar putea iniţia această măsură de la 1 septembrie dacă până atunci nu va exista un răspuns pozitiv pentru rezolvarea situaţiei din partea Ministerului Transporturilor, informează Mediafax.

La numeroasele intervenţii făcute de FORT către Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor nu au fost oferite niciun fel de soluţii (...). În luna decembrie 2010, într-o situaţie similară, Ministerul Finanţelor împreună cu ANAF au acceptat soluţia propusă de federaţie, permiţând compensarea datoriilor Ministerului Transporturilor către transportatori cu datoriile pe care aceştia din urmă le înregistrau faţă de bugetul de stat. Soluţia promovată şi acceptată atunci a redus cu aproximativ 30% datoriile Ministerului Transporturilor, ajutând în acelaşi timp operatorii de transport să depăşească dificultăţile financiare cu care se confruntau”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), potrivit unui comunicat al Federației.

Din cauza lipsei unui răspuns care să ofere garanţia plăţii datoriilor sau orice altă măsură compensatorie, transportatorii membri FORT au decis „să nu mai suporte din propriul buzunar” ajutorul de stat oferit categoriilor defavorizate.

O situaţie similară a fost în 2010, când transportatorii au luat această decizie pentru o perioadă de 30 de zile. Potrivit legislaţiei, pensionarii beneficiază de o reducere de 50%, iar veteranii de război de transport gratuit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...