Istoria trambulinei de sărituri din satul Fântâna a început în anii '40.
„Planul iniţial a fost ca un centru sportiv de iarnă să fie construit, care ar putea să dea, să ofere locaţie pentru o eventuală Olimpiadă de iarnă. Conform planurilor iniţiale, acest an ar fi putut fi şi 1948 sau 1952,” spune András Killyéni - jurnalist sportiv.
Construcţia trambulinei naturale din munţii Rodnei are o poveste specială.
„Cel care a proiectat-o spunea că nu o poate construi fără o anumită persoană, un polonez care era în perioada respectivă arestat într-un lagăr de concentrare al naziştilor. Sportivii maghiari l-au ajutat să evadeze, i-au schimbat numele şi l-au adus în Borşa,” povesteşte Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa.
În 1983, trambulina a fost omologată oficial de Federaţia Internaţională de Schi.
„A avut loc Dinamoviada Ţărilor Socialiste. După aia a fost, sigur, 92 când s-au ţinut competiţii la nivel de ţară, la nivel naţional şi atunci într-adevăr s-au făcut nişte concursuri cu nişte pavazări cu asta, la talie europeană, mondială,” spune Paul Timiş, preşedintele Consiliului Orăşenesc pentru Educaţie Fizică între anii 1978-1990.
Anii '80 au reprezentat perioada de glorie, în care s-au stabilit câteva recorduri. Cea mai lungă săritură înregistrată vreodată pe această trambulină a măsurat 113 metri şi i-a aparţinut unui polonez. Cea mai bună performanţă autohtonă a fost realizată de braşoveanul Lorincz Balint şi a măsurat 104,5 metri. Printre câştigători s-a aflat şi Gică Timiş, care a devenit campion naţional la numai 12 ani.
„Era ceva deosebit să ai unde să sări, să zbori prin aer, deci ceva totuşi frumos,” spune Gică Timiş, fost campion naţional la sărituri cu schiurile
După 1990 trambulina a căzut în uitare.
„Federaţia Română de Schi nu a mai reuşit să adune numărul de copii necesari pentru a-i promova şi datorită faptului că tinerii au plecat în străinătate. Neorganizându-se şcoală de schi, şcoală de sărituri cu schiurile, acest lucru s-a pierdut,” explică primarul oraşului Borşa.
Fosta trambulină naturală de schi mai păstrează scările din lemn, pe care se făcea accesul la zona de lansare a schiorilor. Panta de aterizare este, însă, plină de vegetaţie.
„Pentru oraş ar fi benefic. Ar aduce lume mult mai multă,” spune Radu Timiş, instructor de schi alpin.
„La fel ca multe alte locuri din România, nu se exploatează resursele naturale,” este de părere un localnic.
Pentru ca trambulina să fie refăcută ar fi nevoie de o investiţie de aproape un milion şi jumătate de euro.