Traficul feroviar a fost întrerupt, luni seara, în zona Filiași, ca urmare a căderilor de copaci pe segmentul feroviar Filiași - Gura Motrului, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Patru trenuri de persoane au fost staţionate în gările apropiate, unde au avut energie electrică şi căldură, urmând să îşi reia circulaţia cu tracţiune Diesel.
ACTUALIZARE 23.00 Începând cu ora 22:14, s-a reluat circulația în condiții de siguranță cu locomotivă diesel peste zona afectată, anunță reprezentanții CFR. Întârzierile estimate ale trenurilor se situează între 90 și 250 de minute.
ACTUALIZARE 22.00 Patru trenuri de călători sunt staţionate în gările adiacente, iar personalul feroviar acţionează cu două drezine pantograf, între staţiile Gura Motrului şi Filiaşi, pentru înlocuirea unui fir de contact rupt de un copac prăbuşit pe calea ferată şi pentru restabilirea sistemului de alimentare cu energie electrică, informează luni seara Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
Potrivit sursei citate, circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii meteo nefavorabile pe reţeaua feroviară din partea de sud a ţării, pe raza Regionalei CF Craiova, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
"Personalul de intervenţii acţionează la această oră cu două drezine pantograf pe firul II, la intrare în staţia Gura Motrului, pentru reluarea traficului cu tracţiune Diesel. Intervenţiile vor continua apoi pe firul I, pentru restabilirea circulaţiei în condiţii normale de trafic, pe acest segment feroviar. Menţionăm faptul că patru trenuri de călători - IR 349, IR 73, R 9508 şi R 9015 - sunt staţionate temporar în gările adiacente, unde dispun de alimentare cu energie electrică şi căldură, acestea urmând să fie reînscrise in circulaţie, pe firul II, cu tracţiune Diesel. Facem precizarea că măsura staţionării temporare, în intervalul necesar intervenţiilor, şi dublarea garniturilor cu locomotivă Diesel au drept scop reducerea întârzierilor şi asigurarea continuităţii circulaţiei, concomitent cu desfăşurarea lucrărilor în zona afectată", spune compania.
CFR SA cere scuze călătorilor şi îi asigură că toate intervenţiile desfăşurate de personalul feroviar au drept scop restabilirea circulaţiei în condiţii normale de trafic, în cel mai scurt timp.
-------------------------------------------------------
Ca urmare căderilor de copaci de luni seara pe segmentul feroviar Filiași - Gura Motrului, cauzate de condițiile meteo nefavorabile, este întreruptă temporar circulatia trenurilor și alimentarea cu energie electrică a linei de contact, afectând circulația unor trenuri în trafic intern și internațional, informează CFR.
Trenurile își vor relua mersul în condiții de siguranță imediat ce echipele feroviare vor finaliza intervenția și se va asigura posibilitatea reluării circulației în prima etapă cu locomotive diesel în zona afectată.
În zonele unde este necesar, CFR Călători a pus operativ la dispoziția CFR SA locomotivele Diesel necesare pentru deblocarea circulației.
CFR Călători transmite că ține permanent legătura cu CFR SA, managerul infrastructurii, care realizează dirijarea circulației și cu echipele din trenurile afectate oferind asistență călătorilor.
„Toate măsurile operative care se iau au ca principal scop circulația trenurilor în condiții de siguranță. Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi modificări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521”, transmit reprezentanții CFR Călători.
Pasagerii care au bilete și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
Editor : A.P.