Tradiții și obiceiuri de Dragobete. De ce sărbătoresc românii iubirea pe 24 februarie

Sărbătoarea populară a iubirii, Dragobetele, este celebrată în fiecare an la 24 februarie, de români. Pe de altă parte, data de 24 februarie marchează şi începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaşte.

Odată cu natura, reînvie şi iubirea, iar Dragobetele este ziua în care întreaga suflare sărbătoreşte înnoirea firii şi se pregăteşte pentru sosirea primăverii, notează Agerpres.

În funcţie de regiune, sărbătoarea este cunoscută şi sub numele de ''Cap de primăvară'', ''Sântion de primăvară'', ''Ioan Dragobete'', ''Drăgostiţele'', ''Logodna sau însoţitul paserilor''.

Zeu al dragostei în Panteonul românesc, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sinonim cu Năvalnic. Este considerat, în credinţa populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic şi nestatornic, Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeş şi iubăreţ, ce sălăşluieşte mai mult prin păduri. Furându-le minţile fetelor şi nevestelor tinere, Dragobetele a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele, respectiv o specie de ferigă, se arată pe site-ul http://www.crestinortodox.ro/. 

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transfigurat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ca zeitate ce îi ocroteşte şi le poartă noroc îndrăgostiţilor. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce ''se logodesc'' în această zi.

Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui organizându-se petreceri şi prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne şi chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi peste tot se putea auzi zicala: ''Dragobetele sărută fetele!''.

În dimineaţa zilei de Dragobete, înveşmântaţi în straie de sărbătoare, flăcăii şi fetele se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se ţineau de jocuri şi de poveşti. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde fetele culegeau ghiocei, violete şi tămâioasă, flori de primăvară şi plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane până la Sânziene, când le aruncau pe apele curgătoare. În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e ''născută din surâsul zânelor'' (''apa zânelor''), era păstrată cu grijă, existând credinţa că avea proprietăţi magice: făcea fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. 

După-amiaza, toată suflarea petrecea, juca sau cânta, fiindcă se credea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului. Uneori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, pentru a le merge bine peste vară. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbaţii erau atenţi să nu le supere pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine. 

În unele regiuni, exista obiceiul numit ''zburătorit'', potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârşea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, care era anunţată seara întregii comunităţi şi celor două familii, se arată pe site-ul http://calendarulortodox.ro/. Nu de puţine ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate de a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.

Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, însă nu şi pentru cele mai importante. Deoarece exista credinţa că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, oamenii nu munceau, dar îşi făceau curăţenie prin case. Chiar dacă se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc tinerilor, în general, şi îndrăgostiţilor, în mod special, de la această sărbătoare nu lipseau nici cei mai în vârstă, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuia să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Se spunea, totodată, că cei ce participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. 

Ziua de Dragobete era, pe vremuri, respectată cu sfinţenie în comunităţile autohtone, existând credinţa că doar cei care sărbătoresc această zi vor avea parte de iubire în anul ce urma.