„În acest moment este vorba despre apa caldă, însă urmează sezonul rece, iar problema reală este cea a căldurii. Fac apel la toți factorii implicaţi, mai ales la ELCEN și Distrigaz, să privească cu toată responsabilitatea toate aspectele cu impact social, care, în ultimă instanță, se pot repercuta chiar pe ei”, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
„Atrag atenţia ELCENULUI să nu se mai joace. Sâmbătă, prin comunicatul pe care l-a dat GDF Suez, Distrigazul, am primit presiunea normală. De-abia după 17 ore şi-au pornit maşinăriile CET-urile”, a mai spus Sorin Oprescu.
Locuitorii din mai multe cartiere ale Capitalei nu au avut nici duminică apă caldă, deşi Distrigaz a reluat furnizarea normală de gaze către ELCEN încă de sâmbătă de la prânz. Problemele au în spate un lanţ al datoriilor dintre furnizorul de gaze şi cel al apei calde.