Video Tanczos Barna: Dacă la țară am încălzi electric o casă de 100 de metri pătrați, ar costa curentul cât nu face casa

Data publicării:
casa veche de la tara cu soba si cuptor cu lemne
Ministrul mediului recunoaște că încălzirea cu lemne este greu de înlocuit în mediul rural Foto: Guliver/GettyImages

România nu este pregătită în prezent să treacă la un sistem de încălzire bazat pe energie electrică, dar ar trebui să-și propună asta, chiar dacă ar fi nevoie probabil de câteva zeci de ani, a declarat, luni seara, la Digi24, ministrul mediului, Tanczos Barna. El a recunoscut că lemnul ca sursă de încălzire în mediul rural „nu poate fi scos din balanța energetică națională”.

„Pentru mediu ar fi un lucru bun (trecerea la încălzirea electrică - n.r.), dar suntem conștienți că pentru aceasta ar fi nevoie de dezvoltarea rețelelor, dezvoltare care o să necesite investiții uriașe și timp, de ordinul zecilor de ani probabil, pentru că sistemul actual nu a fost gândit pentru așa ceva”, a spus Tanczos Barna.

El a explicat că România s-a bazat foarte mult pe cărbune și pe gaz, iar din 1990 încoace a început „această libertate deplină”, în care fiecare face ce dorește: dacă vrea, se debranșează, își pune centrală individuală, dacă vrea merge pe lemn, pe cărbune, pe gaz.

„Toată lumea a făcut ce a putut, nu ce a vrut neapărat, pentru că opțiunile sunt relativ limitate”, a adăugat ministrul mediului.

Cea mai avantajoasă variantă de a încălzi casa

Într-o gospodărie individuală dintr-o comună, de exemplu, unde nu există nici măcar magistrală de gaz în apropiere, rămâne varianta pompei de căldură - care este, însă, extrem de scumpă, extrem de complicată, a arătat Tanczos Barna. Totuși, această tehnologie se dezvoltă cu o viteză uriașă și vin din urmă pompele de căldură eficiente, ieftine și cu siguranță va fi o opțiune pe viitor, susține ministrul mediului.

Pentru încălzire mai există varianta energiei electrice, dar și aceasta este extrem de scumpă, iar pentru o gospodărie la țară este „inacceptabil” prețul, spune Tanczos Barna. „Dacă am începe să încălzim cu energie electrică o casă de 100 de metri pătrați la țară, ar costa curentul cât nu face casa, deci în momentul de față nu e o opțiune”, a punctat el.

Depozite de lemn cât mai aproape de cetățeni

Mai rămâne varianta lemnului, care, spune ministrul mediului, nu poate fi scos din balanța energetică națională. „Lemnul de foc rămâne o sursă de încălzire la țară și este absolut normal”, a declarat Tanczos.

„Trebuie să lucrăm la eficientizarea acestor sisteme individuale de încălzire pe lemne și să lucrăm la asigurarea lemnului de foc, pentru că sunt deja și acolo, pe piață, câteva probleme - a crescut foarte mult prețul lemnului, din anumite zone dispare lemnul de foc, pentru că este absorbit de unitățile de procesare care fac peleți sau diverse alte produse din lemn de foc”, a arătat ministrul. În opinia sa, Romsilva trebuie să asigure în aceste situații niște „servicii sociale”.

„Am discutat săptămâna trecută cu noua conducere Romsilva și deja lucrează la un plan de investiții pentru a asigura depozite de lemn cât mai aproape de cetățeni, acolo unde aceasta este o problemă locală”, a anunțat Tanczos Barna.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...