„SUA, în Baza Acordului privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, au solicitat permisiunea pentru continuarea în 2015 a desfăşurării operaţiilor de transport multimodal pe teritoriul ţării noastre, cu resursele materiale şi umane aparţinând Guvernului SUA, dinspre şi către Afganistan, în sprijinul Operaţiunilor NATO International Security Assistance şi Resolute Support, precum şi a operaţiei de coaliţie Enduring Freedom”, se arată în informarea preşedintelui citită în plenul Camerei Deputaţilor de Gabriel Vlase, notează Mediafax.
Vlase a precizat că, în sprijinul acestor misiuni, partenerul american a cerut permisiunea de dislocare şi operare temporară în Centrul Administrativ Aerodrom Mihail Kogălniceanu şi Aeroportul internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa a maximum 250 de militari americani, respectiv a aeronavelor de transport militare SUA necesare pentru sprijinul operaţiilor SUA de transport multimodal.
Partenerul american a solicitat şi utilizarea aeroportului internaţional Henri Coandă Otopeni ca alternativă, în situaţia existenţei a condiţiilor meteo nefavorabile care nu permit operarea pe aeroportul Mihail Kogălniceanu.
În scrisoare se mai arată că preşedintele Iohannis a aprobat aceste propuneri ale primului-ministru referitoare la solicitările SUA.