O cercetare realizată în România de o organizaţie care acţionează la nivel global arată că aproape în fiecare zi, conform statisticilor din ultimii cinci ani, un copil român devine victimă a traficului de persoane. Conform studiului, copilul victimă a traficului este, în general, adolescentă de 14-15 ani, care provine din mediul rural, din familii care nu sunt extrem de sărace, care utilizează smartphone-ul şi reţelele de socializare.
Cercetarea, realizată între lunile decembrie 2023 - iunie 2024 de organizaţia Justice and Care Romania, cu sprijinul unei echipe de cercetare de la University of Greenwich, Old Royal Naval College, arată care este profilul copilului victimă, dar şi al familiei şi comunităţii din care acesta provine.
”Copilul victimă este fată, cu vârsta medie cuprinsă între 14-15 ani, şi provine din mediul rural. Face parte dintr-o familie mono sau biparentală, cu un nivel de trai scăzut, dar nu neapărat de tip sărăcie extremă. Se distinge prin hipersexualizare comportamentală şi vestimentară, pe care părinţii, de regulă, o acceptă şi o confundă cu maturizarea. Utilizează tehnologia digitală (de regulă smartphone) şi reţelele de socializare. Din punct de vedere psiho-emoţional, adolescenta poate distinge între bine şi rău, dar nu are suficientă autonomie pentru a se opune riscurilor şi comportamentelor autovătămătoare, ceea ce îi generează incapacitatea de auto-identificare ca victimă. De cele mai multe ori, abandonul şcolar se corelează cu momentul recrutării”, este una dintre concluziile studiului ale cărui rezultate au fost făcute publice marţi.
Care este profilul familiei victimei
În ceea ce priveşte profilul familiei din care provine copilul victimă, realizatorii cercetării arată că, în pofida aprecierilor anterioare, majoritatea copiilor traficaţi nu provin din familiile în care părinţii au plecat în străinătate sau din sistemul de protecţie a copilului.
”Familia este de regulă mono sau biparentală, cu unu sau mai mulţi copii. Nivelul de trai este scăzut, dar nu neapărat de sărăcie extremă, manifestându-se o incapacitate a părinţilor de a stabili relaţii de comunicare şi încredere cu copiii. Părinţii efectiv închid ochii pentru că au nevoie de bani şi nu îi interesează unde pleacă şi ce face copilul, atât timp cât nu mai au răspunderea lui şi există şi situaţii în care copilul poate deveni o sursă de venit. Perspectiva obţinerii de venituri de către minore este suficientă pentru acceptarea de către familie a exploatării şi a traficului. Astfel, rolul de suport şi supraveghere al familiei dispare. Se produce în consecinţă o normalizare a devianţei în interiorul familiei, iar relaţia dintre familie şi copii este guvernată de amoralitate. Lipsa de înţelegere şi cunoaştere a tehnologiei digitale din partea părinţilor/familiei contribuie şi ea la creşterea riscurilor de recrutare şi exploatare online a copiilor”, este o altă concluzie a studiului.
Comunitatea în care se manifestă prevalent traficul de copii este preponderent rurală, caracterizată printr-o lipsă a ”busolei morale”, cercetarea arătând că acest fapt ”se corelează cu lipsa unui comportament pro-social (ghidat de grijă şi empatie faţă de cei din jur) sau proactiv (de luare de atitudine sau sesizare a autorităţilor competente)”.
În acest tip de comunitate munca nu mai este văzută ca modalitate principală de a depăşi sărăcia sau de a câştiga existenţa, încrederea în autorităţile locale lipseşte, pe fondul incapacităţii administrative şi al lipsei de pro-activitate şi reactivitate a acestora. Membrii comunităţii manifestă o simetrie comportamentală de abandon al comunităţii, aceştia oglindind lipsa de proactivitate a autorităţilor.
În acest context, cercetarea face şi legătura între fenomenul traficului de copii şi implicarea autorităţii pentru stoparea acestuia.
”Deşi formal există 6 niveluri concentrice de prevenire şi protecţie a acestor copii (autorităţi centrale, regionale, judeţene, locale, comunitatea şi familia), în realitate, primul nivel (în diferite proporţii) funcţional de prevenire şi protecţie este nivelul judeţean, urmat de nivelurile superioare. Copilul vulnerabil nu are în proximitatea sa vreo formă de sprijin direct familial, comunitar sau instituţional. Mediile de protecţie şi sprijin imediat (familia, comunitatea, autorităţi locale) nu numai că nu îşi îndeplinesc funcţiile, ci în multe cazuri facilitează sau chiar reprezintă riscul de traficare. (...) Capacitatea de intervenţie a instituţiilor centrale/regionale/judeţene este limitată şi/sau viciată de actorii locali care validează normalizarea devianţei. Subfinanţarea sistematică a autorităţilor locale în sfera protecţiei sociale şi lipsa pârghiilor de monitorizare, îndrumare şi control la nivel local în acest domeniu contribuie la starea de fapt”, se mai arată în studiu.
Realizatorii acestuia sunt de părere că ”în condiţiile normalizării devianţei - absenţa busolei morale - în familie şi comunitate şi a generalizării accesului la tehnologia digitală, este de aşteptat ca prevalenţa recrutării şi exploatării online să crească vertiginos”.
”În timp ce în judeţele mai prospere incidenţa traficului de copii scade, în judeţele cu nivel de sărăcie ridicat traficul de copii/persoane este perceput şi folosit ca un mijloc de a prospera. Sistemul naţional de educaţie este singurul actor central prezent la nivel de comunitate, care transferă repere şi valori opuse devianţei normalizate, dar tendinţele comunitare/familiale şi lipsa de resurse limitează rezultatele, impactul şi sustenabilitatea acestora”, subliniază cercetarea făcută de echipa de la University of Greenwich.
Aceasta aminteşte că, potrivit datelor oficiale, în ultimii cinci ani 1.525 de copii au devenit victime ale traficanţilor de persoane. Copiii reprezintă aproximativ 50% din totalul victimelor traficului de persoane din România. Peste 90% dintre victimele copii exploataţi sexual sunt fete şi provin din mediul rural.
Editor : I.C
