Străzi periculoase în Capitală. Zeci de kilometri fără marcaje

Data actualizării: Data publicării:
traversare masina

Zeci de kilometri de străzi din Capitală arată de parcă ar fi drumurile nimănui. Marcajele dintre benzi lipsesc, la fel şi cele de la trecerile de pietoni. Cei care nu cunosc zona riscă să se trezească oricând cu un pieton apărut brusc în faţa maşinii. Poliţiștii spun că nu pot face mai mult decât să informeze primăriile cu privire la riscurile din trafic, relatează Digi24.

Scrâşnetul cauciucurilor pe asfalt poate prevesti tot ce e mai rău. De exemplu, un pieton traversează regulamentar, dar pentru că marcajul lipseşte, şoferul maşinii nu încetinise în apropierea trecerii de pietoni şi a fost nevoit să frâneze brusc, în ultima clipă.

„Nu este deloc marcaj pietonal aici! E un indicator acolo sus. Când sunt mai multe maşini nu ai cum să vezi”, spune șoferul.

După ce îl dojeneşte pe cel aflat la volan, pietonul ajunge pe refugiu şi îşi trage sufletul după spaima trasă.

„L-am văzut, dar m-am ferit că trecuse de mine, dacă nu mă feream mă lua”, spune pietonul.

Întreaga arteră a fost asfaltată în toamna trecută, dar marcajele întârzie să fie trase.

Pe strada Griviţei! Există o singură porţiune în care vopseaua a mai rămas pentru că în rest, pe ambele sensuri, şi pe cel de ieşire din Bucureşti şi pe cel de intrare, nu există marcaj. Trebuie să fii cu mare băgare de seamă şi cu privirea spre şoferi dacă nu vrei să-ţi rişti viaţa.

„Probabil că nu au avut timp, că a venit primăvara repede şi nu au avut timp. Au fost prinşi nepregatiţi. Ar trebui. Acolo este şi o şcoală”, spune un trecător.

Poliţiştii recunosc că situaţia este una periculoasă, dar spun că nu pot face mare lucru.

„Periodic informăm, periodic înaintăm materiale către cei responsabili, către primării. La nivel de Bucureşti sunt nişte probleme adminstrative de contracte, lucruri de acest tip şi lucrurile astea au corespondenţă prin inexistenţa sau precaritatea marcajelor pietonale”, spune Dumitru Coarnă, preşedinte al unui sindicat al poliţiştilor.

Responsabilii Administraţiei Străzilor din Bucureşti spun că în această primăvară vor repara problemele de marcaj ale străzilor din Capitală. Oamenii legii le reamintesc celor implicaţi în accidente provocate de lipsa unor marcaje că se pot adresa instanţei şi pot cere despăgubiri celor vinovaţi de starea şoselei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...