Stenograma discuțiilor între 112 și Alexandra: „Doamnă, ați trimis pe cineva? Cred că se întoarce și mi-e frică că mă bate”

Data actualizării: Data publicării:
alexandra-macesanu facebook(1)
Foto: Facebook

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a publicat marți după-amiază, pe pagina de Facebook, stenograma discuției dintre Alexandra Măceșanu și operatorii de la 112. Familia Alexandrei dorește ca, prin publicarea discuției, să arate „putregaiul unui sistem criminal și curajul acestui copil incredibil”. Părinții ei vor doar dreptate, mai spune unchiul fetei răpite de Gheorghe Dincă.

El spune că a primit acordul părinților pentru publicarea stenogramei, însă interzic difuzarea înregistrărilor.

„A fost o decizie foarte, foarte grea care a aparținut exclusiv tatălui și mamei Alexandrei, cei care i-au dat viață acestui copil. A fost foarte foarte grea această decizie pentru o familie atât de discretă și normală. Sigurul motiv pentru care familia hotărăște să le facă publice este pentru a vedea întreaga țară putregaiul unui sistem criminal și curajul acestui copil incredibil. Vrem prin punerea lor aici doar DREPTATE și să fie pedepsiți vinovații iar pentru viitor niciun ticălos din statul roman să nu mai UCIDĂ! Vă rog în numele părinților să trateze toata lumea aceste conversații cu decență și respect. Tatăl și mama Alexandrei INTERZIC oricărei persoane sau mass media să difuzeze vocea Alexandrei!”, spune Cumpănașu.

Menționăm că discuțiile de pe telefonul personal al polițistului cu Alexandra nu au fost înregistrate.

Dramatizare a apelurilor:

Primul apel al Alexandrei Măceșanu la 112

Apel I - 25/07/2019, ora: 11:05:08 a.m.
Op. 112 (1): Alo, 112, ce urgență aveți? Alo?
A.M.: Bună ziua, vreau și eu în legătură cu poliția!
Op. 112 (1): Ce s-a întâmplat doamnă, cum vă numiți? 
A.M.: Sunt domnișoară, am 15 ani, și ieri am fost sechestrată de către un domn... 
Op. 112 (1): Cum te cheamă?
A.M.: Măceșanu Alexandra, vă rog veniți repede, nu știu unde sunt....
Op. 112 (1): Cum adică nu știi unde ești? În ce localitate te afli?
A.M.: În Dobro ... Aaa.. În Caracal, m-a dus în Caracal, dar nu știu unde exact...
Op. 112 (1) (ton ironic): Păi dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal, cum crezi că te găsim? ... Aloo? 
A.M.: Da, stați, nu plecați vă rog...
Op. 112 (1): Ai fost violată?
A.M.: (plângând) Da, am fost violată!
Op. 112 (1): Da, rămâi la telefon, dar încearcă să-mi dai un punct de reper ca să știm exact ce ... cum te putem găsi!
A.M.: A venit, a venit, a venit...Veniți repede, vă rog!!!

Se închide apelul.

Op. 112 (1): Păi să venim unde frate în Caracal... (zgomot de fundal)? Păi ce dracu să-i fac că e în Caracal, că a răpit-o și a dus-o în Caracal, dar nu știe unde...și poliția mea vorbește... Dă-i asociere...

Pe fundal se aude un alt operator: 11:06:57

Op. 112 (2): Unde ești în Caracal? Păi și acuma pe unde ești, te poți uita? Uită-te...uită-te ...
Op. 112 (2): Dar de unde îl cunoști tu pe el? Ia spune-mi...
Op. 112 (1) către poliție: O să vă sune imediat colega, că o avem la telefon pe altă stație, da? O să vă sune imediat colega că încearcă să mai ia niște date! Este răpită, dusă în Caracal, violată....
Polițist (1): Răpită?
Op. 112 (1): Da și încearcă colega să afle ce, pe unde s-ar afla ...
Polițist (1): Aoleu..
Polițist (1): Da, grăbiți-vă..
Op. 112 (1): Da, imediat, imediat vă sună!

Al doilea apel al Alexandrei Măceșanu la 112

Apel II - 25/07/2019, ora 11:06:25 a.m.

Op. 112 (2): Alo, 112, ce urgență aveți? Alo?
A.M.: Tot eu sunt!
Op. 112 (2): Unde ești în Caracal?
A.M.: Am trecut, când am văzut prima dată, m-a legat la ochi și eram pe lângă dig, pe domn îl cheamă Popescu Lucian Gabriel (este vorba despre numele de pe cartea de vizită găsită în locuința lui Ghoerghe Dincă, n.red.)..
Op. 112 (2): Pe lângă dig, Popescu Lucian...păi și acuma pe unde ești? Te poți uita?
A.M.: Nu pot, sunt închisă într-o cameră, văd decât o poartă..
Op. 112 (2): Ia uită-te, uită-te pe.... păi și da de unde îl cunoști tu pe el? Ia spune-mi..
A.M.: Deci, să vă spun, ieri am ieșit la ocazie ca să mă duc până-n oraș, și dumnealui m-a luat la ocazie, a închis mașina și m-a închis acolo, după aia a zis să mă ducă la el...
Op. 112 (2): Te-a luat la ocazie? Numărul la mașină...mai ții minte ceva din numărul de la mașină?
A.M.: Nu...
Op. 112 (2): Ce mașină, ce culoare măcar?
A.M.: Mașina era gri și avea boturile turtite...
Op. 112 (2): Cu bot turtit?
A.M.: Da!
Op. 112 (2): Atâta ai reținut tu, și acuma ești închisă? Ai trecut pe lângă dig?
A.M.: Da, atunci când m-am uitat prima dată, dar acum nu știu, cred că sunt în Bold sau ceva, nu știu. 
Op. 112 (2): Bun, ai telefonul la tine, da?
A.M.: Da, dar e la el! Eu acuma sun de pe alt număr...
Op. 112 (2): Nu contează, de unde ai tu numărul ăsta? 
A.M.: Care număr? 
Op. 112 (2): Ăsta de pe care mă suni. De unde?
A.M.: E telefonul lui, l-am găsit aici..
Op. 112 (2): Telefonul lui?
A.M.: Da!
Op. 112 (2): Este telefonul lui, da, bun. Ia ...
A.M.: Da doamnă vă rog trimiteți-mi pe cineva că mi-e frică..
Op. 112 (2): Hai gata, stați puțin, te cred, te-am înțeles, stai puțin la telefon dacă tot poți ...
A.M.: (plângând în hohote) Mi-e frică, mi-e frică...

Discuția dintre polițist și Alexandra

25/07/2019, ora 11:07:53 a.m. – apel preluat de către poliție.

Polițist (1): Alo
Op. 112 (2): Alo, poliția?
Polițist (1): Alo, a trecut pe lângă dig...
Op. 112 (2): A trecut pe lângă dig din ce am înțeles. De ieri e răpită, ăsta-i telefonul lui.
A.M.: Vă rog, veniți cât mai repede...
Polițist (1): Unde să venim domnișoară? Ia spuneți-ne ...
A.M.: Poftim?
Polițist (1): Unde, unde?
A.M.: Nu știu exact, Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie...
Polițist (1): Unde, în? Unde sunteți?
A.M.: În Bold...
Polițist (1): În Bold? Aaa... În județul Olt?
A.M.: Da uitați, uitați, stați un pic... Am găsit o adresă, bld. Antonius Caracalla nr. 9, B1, D.A. ... (nu se înțelege)
Polițist (1): Acolo rămâneți! Rămâneți acolo. Antonius Caracalla nr. 9, da?
A.M.: Veniți repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!
Op. 112 (2): Continuați adresa asta, s-ar părea că e bloc...
A.M.: Vă rog veniți repede că mi-e frică!...
Polițist (1): Ce bloc este acolo? Ați spus că e un bloc.
A.M.: Nu este bloc, este o casă, este o curte...
Polițist (1): O casă, bun, rămâneți acolo să vină un echipaj de poliție, bine?
Op. 112 (2) (ironic vorbind): E închisă ...
A.M.: Vă rog veniți repede că mi-e frică de el, m-a bătut ...
Polițist (1): (pe ton imperativ): Bine, bine, rămâneți acolo! 
A.M.: Aici rămân că n-am cum să ies, vă rog veniți (strigăt disperat)
Polițist (1): Sunteți cu cineva? Sunteți singură? Cum ați ajuns?
A.M.: Nuuuu, sunt singură, sunt singură vă rog...
Polițist (1): Sunteți singură, am înțeles, rămâneți acolo!
A.M.: (aproape plângând): Îmi este frică...

Polițistul prin stație: Alo, mașina, Antonius Caracalla numărul 9, este o fată bătută și violată, da?

A.M.: (auzind conversația, începe să plângă) Vă rog veniți repede că mi-e frică, vă rog!
Polițist (1): Domnișoară închideți telefonul, veți fi contactată și vine poliția acolo, da?
A.M.: Vă rog, veniți repede!
Polițist (1) (sictirit): Da , bine, bine. 
A.M.: Domnule, domnule, este o mașină mare în curte ....
Polițist (1) (ton ridicat): Bine, rămâneți la nr. 9 acolo, exact acolo!

Al treilea apel al Alexandrei Măceșanu la 112

Apel III - 25/07/2019, ora 11:12:36 a.m.

Op. 112 (1): Alo 112, ce urgență aveți?
A.M.: (ton disperat) Doamnă ați trimis pe cineva? Că cred că se întoarce și mi-e frică că mă bate ... 
Op. 112 (1): Da, ai vorbit cu poliția, da?
A.M.: Da, cu dumneavoastră!
Op. 112 (1): Ce ți-a zis poliția?
A.M.: Mi-a zis că o să trimită un echipaj, da vă rog veniți mai repede!
Polițist (2): Alo? 
Op. 112 (1): Poliția? A revenit fata.
Polițist (2): Da...doamnă, spuneți domnișoară!
A.M.: Vă rog ați trimis pe cineva aici?
Polițist (2) (pe ton iritat): Am trimis, rămâneți acolo că nu... în 2 minute n-are cum să zboare măi domnișoară. Stați acolo, da? 
A.M.: (plângând disperat) Veniți vă rog, veniți, mi-e frică...
Polițist (2) (ton ironic, atitudine zeflemistă): Păi de cine vă este frică?? Alo, de cine vă este frică?
A.M.: (plângând) De el...m-a bătut...
Polițist (2): De el, cine este persoana?
A.M.: Îl cheamă Popescu Lucian Gabriel!
Polițist (2): Popescu Lucian. Și unde stă ăsta acolo? 
A.M.: Am zis că Bold, Antonius Caracalla numărul 9 ...
Polițist (2): Acolo la numărul 9 stă Popescu ăsta Lucian?
A.M.: Nu știu, am găsit doar o carte de vizită și mă gândeam că poate e a lui.
Polițist (2): Păi cartea de vizită e a lui?
A.M.: Nu știu...
Polițist (2) (ton ironic): Aaa, nu știi nici asta! Bine, așteptați acum...așteptați acolo, va veni acum echipajul în două-trei minute, așteptați.
A.M.: Vă rog stați cu mine la telefon că îmi este frică...vă rog...
Polițist (2): Nu pot să stau în telefon domnișoară că avem și alte apeluri, rămâneți acolo că vine echipajul de poliție, negreșit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (pe fundal se aude plânsul Alexandrei)
A.M.: (plângând) Bine...
Polițist (2): Da? Stați liniștită, calmați-vă un pic, da?
A.M.: (plângând, disperată) Mi-e frică...! 
Polițist (2): Încercați să vă calmați, păi...da? Calmați-vă și va veni echipajul, e pe drum...
A.M.: (disperată) Bine, vă rog....
Polițist (2): Lăsați telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuție, echipajul nu poate să vorbească cu dvs. 
A.M.: (plângând) Bine, bine, da.
Polițist (2): Bine.

Editor : George Costita

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bogată familie din lume depășește șeicii arabi și imperiile modei. Cum au ajuns pe...
Digi FM
Marcel Ciolacu, imagini virale pe TikTok, în care le arată oamenilor cum se pregătește să meargă la Guvern...
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie vaporoasă. Imaginile i-au împărțit fanii în două tabere: „Arată...
Film Now
Noi probleme de sănătate pentru Jamie Foxx. El a fost rănit după ce a fost prins într-o încăierare, chiar la...
Adevarul
Liderul rebelilor sirieni: Israelul „nu mai are scuze” să bombardeze Siria. Ce spune despre Rusia și Iran
Newsweek
DOCUMENT 100.000 pensii cresc până de Anul Nou. Care pensionari iau banii și despre ce sume e vorba?
Digi FM
Procesul care a şocat întreaga lume se apropie de final. Gisele Pelicot încă aşteaptă explicaţii: Nu îţi poţi...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Christina Applegate, despre primele semne de scleroză multiplă: „Îmi amintesc căderea”. Dezvăluirile...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...