Spre serviciu, cu lehamite? Ce puteți face pentru a găsi jobul ideal

 „Au fost și momente de genul asta, dar motivul pentru care de obicei am renunțat la joburile vechi a fost mai mult o problemă de comunicare cu oamenii. Nu a fost o problemă, să zic, financiară sau de mediu de lucru. Pur și simplu pun mai mult preț pe înțelegerea dintre oamenii, ceea ce mi se pare foarte important”, spune Radu Mironescu. 

 

Radu Mironescu are 42 de ani și a schimbat până acum opt joburi.

- Deci, ceea ce v-a nemulțumit la joburile anterioare ce a fost?

- Modul de abordare al superiorilor. Pe mine chestia asta nu mă mulțumește deloc.

 - Relația cu șeful...

- Exact! 

- În ce sens?

- Exagerări. Câteodată se cere prea mult pentru puțin. Ar trebui să fie o balanță între ceea ce ceri și ceea ce dai. Aici, mă refer la superiori. Or, nu întotdeauna se respectă acest principiu. De-aia au fost cazuri în care am zis prefer să renunț decât să continui în felul asta, chiar dacă au fost salarii destul de bune, consistente. 

 

Dani are 27 de ani și a lucrat șase ani în televiziune ca operator de sunet. A renunţat la această meserie 

„Era un pic cam haos. Era foarte, foarte multă agitație. Cum e în televiziune: urlete. Sunt și părți bune, într-adevăr, și părți rele...  Este de mine și domeniul televiziunii, dar nu mai suportam haosul și am zis: Hai să schimb, hai să fac o schimbare, să văd ce experiență mai capăt”, povestește Dani.  

 

 

Andrei Ion, doctor în psihologie industrial-organizaţională, explică: „Putem privi această nepotrivire din mai multe puncte de vedere. De exemplu, nepotrivirea poate să vină din faptul că sunt o persoană foarte inovativă, care are foarte multe idei, mult mai multe idei per unitatea de timp decât majoritatea celorlalte persoane și caut un loc de muncă în care să-mi pot exprima această trăsătură. Și asta poate fi o perspectiva de nepotrivire, în sensul că avem niște abilități, niște caracteristici, niște preferințe pe care locul de muncă nu ni le permite, nu ne permite să le exprimăm  sau putem să avem situația inversă, în oglindă, în care locul de muncă ne cere să manifestăm în mod constant niște caracteristici pe care nu le avem”. 

 

Unu din cinci salariați se gândește chiar la o schimbare de carieră  după ce realizează că nu este potrivit pentru domeniul în care activează.  

 

Andrei Ion, doctor în psihologie industrial-organizaţională: „Adică, cred că avem o proporție mai mare de persoane care nu sunt potrivite cu alegerea de carieră pe care au luat-o, dar care nu sunt încă pe deplin conștienți de această nemulțumire și de faptul că ar fi bine să facă o schimbare de carieră. Spun acest lucru, pentru că dacă ne uităm la .. nu avem în România implementat un sistem, proces, prin care studenții sau elevii să ia decizii informate de carieră. Adică, nu avem un mecanism prin care să ajungem să ne cunoaștem propriile caracteristici, propriile abilități, adică ce pot face și ce nu pot face, ce prefer și ce nu prefer să fac, asta înseamnă preferință de personalitate. Nu ajungem să ne cunoaștem propriile nevoi, ce tip de muncă mă împlinește, astfel încât deciziile pe care le luăm cu privire la specializare, inclusiv de carieră, cu privire la locurile de muncă sunt luate în funcție de cu totul alți factori față de cei pe care ar trebui să îi avem în vedere: presiunile familiei, presiunile mediului social, faptul că și alți colegi manifestă sau iau decizii asemănătoare”. 

 

 

- Vi se pare că sunteți omul potrivit la locul potrivit?

- Da. Da, ne asigură o doamnă.

 

Doamna lucrează în domeniul financiar-bancar de 20 de ani, în aceeași companie. 

- Când îmi ies unele chestii, simt. Când am colegi mulțumiți, am avut și clienți mulțumiți, pe vremea când lucrăm și cu publicul. Da. Atunci simțeam că sunt la locul potrivit, explică ea. 

 

 „Eu mă iau după părerea colegilor. Ei spun că sunt la locul potrivit. Bănuiesc că da, pentru că altfel nu cred că aș fi rezistat 19 ani în industria asta...”, spune Daniel.

 Un studiu al Organizației Mondiale a Muncii arată că românii sunt mai stresați la serviciu decât ceilalți europeni. Mai precis, șapte din 10 români se declară stresați la locul de muncă.

 

Andrei Ion, doctor în psihologie industrial-organizaţională: „Ce e interesant și o statistică sau un mod de funcționare care ar merită menționat ține de faptul că   nu volumul ridicat de muncă sau încărcarea cauzează, e cauzator de stres, cât mai degrabă oscilațiile. Cu alte cuvinte, dacă sunt într-un loc de muncă în care am o încărcare constantă, nivelul de stres pe care îl voi resimți va fi mai scăzut decât dacă sunt într-un loc de muncă în care solicitările diferă de la săptămâna la alta și în care am o zi în care nu fac nimic și după aia două zile foarte încărcate și iar o zi în care sunt relaxat și nu fac nimic și cred că ne aflăm, cred că cunoaștem prea puține sau publicul larg cunoaște prea puțin acest tip de mecanism, astfel încât nici ei înșiși nu se protejează de efectele negative ale încărcării. De exemplu, mulți oameni gândesc că: "Ok, o să trag tare trei zile și după aia îmi iau două zile de pauză și după aia iar trag tare trei zile" și în felul asta mă afund singur și mă duc singur pe această spirală în care ajung să fiu stresat”.

 

 

Andrei Ion, doctor în psihologie industrial-organizaţională: „Aș tinde să cred că nu suntem atât de diferiți față de alte popoare și că nu sunt lucruri care să ne caracterizeze numai pe noi, nu și pe ceilalți. Cred că neimplicarea la locul de muncă e o consecință directă a insatisfacției. Foarte interesant e că implicarea e asociată și cu consecințe pozitive în business, în sensul în care organizațiile care au forță de muncă implicată ...dedicată, da ... performează mai bine, au o fluctuație de personal mai scăzută. Adică, e un deziderat pentru foarte multe organizații să-și mențină angajații cu un nivel ridicat al satisfacției.  Ce cred că ar fi bine să facem e să măsurăm mai des satisfacția și implicarea angajaților”. 

  

- Sunteți un angajat implicat? 

- Sunt, dar nu pot să zic că sunt cel mai cel mai bun, dar nici cel mai rău. Încerc să fiu pe cât se poate bun, spune Radu Mironescu. 

- Adică nu sunteți pe principiul timpul trece, leafa merge...

- Nu, pentru că au fost și momente de genul asta și nu... Practic, trebuie să simți că ai un rost, un scop. Și atunci e mai important să ai ce să faci decât să stai undeva și atât. 

 

Dorina are 46 de ani și în 15 ani a lucrat în trei domenii diferite. Acum lucrează că secretară la o firma de consultanță. 

 

„Eu personal mă implic, nu pot să zic că nu. Depinde și de angajați. Depinde de colegi. Dar da. Eu mă implic”, spune ea.  

- Un job în care ai satisfacția muncii, asta e clar. Să pleci acasă la sfârșitul zilei și să fii mulțumit și pentru ține, și pentru colegi, spune o doamnă. 

- Eu am un job, nu știu dacă pot să zic perfect. Bănuiesc că nici la Facebook nu e un job perfect. Dar e un job bun care îmi aduce satisfacție, în primul rând financiară, pentru că, atunci când merg acasă la copii și mă întreabă unele lucruri, trebuie să plătesc. Și în al doilea rând, e un job în care deocamdată nu m-am plictisit până la 40 de ani. Să vedem după, spune Daniel Radu. 

 

- Jobul perfect? Păi, ar fi așa: să nu fie stresant, așa cum ați spus. Și cred că mai multă libertate, încredere în tine, șefii în tine să aibă, că ești capabilă. Cam asta e părerea mea, spune Dorina.

 

- Nu, pentru mine. Atât timp cât plec de-acasă cu fruntea sus, nu știu dacă mă motivează neapărat un salariu. Mă motivează ceea ce fac, să fiu mulțumită de mine și după aia urmează salariul. Plec de acasă, când plec și de acasă, și de la muncă nu sunt stresată.