Specialişti din cadrul Compartimentului de Psihiatrie Comunitară şi Reintegrare Psiho-socială al Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alex. Obregia" oferă consiliere telefonică zilnic, în intervalul 10,00 - 19,00, pe durata pandemiei cu noul coronavirus, informează Agerpres.
Cei care doresc să intre în legătură cu specialiştii instituţiei medicale pot apela la HELP LINE 031 9103.
"Pentru că trecem printr-o perioadă dificilă pentru noi toţi, pe durata pandemiei cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), oferim posibilitatea consilierii telefonice. Dacă întâmpinaţi dificultăţii în a gestiona problemele de anxietate, depresie sau de comunicare cu copilul dumneavoastră, nu ezitaţi să contactaţi echipa de medici, care vă oferă posibilitatea de a discuta şi identifica o soluţie pentru ameliorarea suferinţei dumneavoastră", menţionează sursa citată.
Acest tip de consiliere - telefonică - nu se substituie tratamentului psihotrop care este urmat eventual de unele persoane şi nici nu înlocuieşte o formă de psihoterapie în care unele persoane sunt implicate în mod curent, se precizează în informare.
Editor web: V.M.