Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,4% în luna septembrie 2023, similară cu cea înregistrată în august, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri. În rândul tinerilor, rata şomajului rămâne la un nivel ridicat, de 22,3%.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna septembrie a anului 2023 a fost de 444.400 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (446.600 persoane), dar şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (448.200 persoane), arată datele INS, consultate de Agerpres.
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin).
Datele INS mai relevă că, în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 ani, rata şomajului rămâne la un nivel ridicat - 22,3%.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,5% pentru luna septembrie 2023 (4,2% în cazul femeilor şi 4,6% al bărbaţilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 78,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna septembrie 2023.
Editor : B.P.