Sătui de lipsa de implicare a autorităţilor, oamenii dintr-un sat din Maramureş şi-au făcut singuri şosea

Data actualizării: Data publicării:
drum4

După ce s-au lovit de refuzul edililor, mai mulți localnici din Maramureș și-au făcut singuri… șosea. În satul Trestia, 90 de familii au pus mână de la mână și, cu banii adunați, au cumpărat materialele necesare pentru a betona o porțiune de drum. Primarul comunei admite că drumul necesita reparații, însă spune că instituția pe care o conduce nu dispune de fondurile necesare în acest sens.

Pe Augustin Bărbos l-am întâlnit în timp ce transporta, cu tractorul, piatră de carieră pentru drumul construit de localnici. În total, 90 de familii au contribuit fiecare, în medie, cu 100 de lei. Așa au reușit să adune 9250 de lei.

"S-au strâns bani. Și eu am dat și ia, uite, vin aici la muncă patriotică. Pe aici umblă tot satul, de ce să nu fie bun?!", se întreabă Augustin Bărbos.

Cu banii adunați a fost cumpărată plasa de sârmă sudată și betonul necesar. Tot localnicii au fost cei care au pus și umărul la treabă.

"- S-a pus plasa, s-a făcut cofrag și s-a turnat într-o zi. Acolo am muncit, am fost mulți, cam vreo 50 de persoane.
- De ideea asta, ce ziceți?
- Foarte bună că, pe acolo, face legătura cu Ciocotișul și cu Bloaja și pe-aici e o scurtătură. Ca să mergi roată, e distanță", spune Gavril Danciu, localnic.

"Porțiunea de drum betonată măsoară 56 de metri lungime, 3 metri lățime și un strat de 15 centimetri de beton. Lucrarea va fi finalizată odată cu piatra pusă pe marginea drumului", a relatat Izabela Jurasko, jurnalist Digi24 Oradea.

"E un lucru foarte bun că e pentru sat, că a fost foarte rău acolo. Că acolo, cum venea apa, oricâtă piatră s-a pus, s-a dus acolo, la vale, toată în jos", spune Zamfira Danci, localnică.

drum6
drum6

Localnicii spun că, deși au cerut sprijin de la primărie, fie doar și pentru contravaloarea plasei de sârmă sudată, s-au lovit de refuzul edililor.

"Sigur, n-am primit niciun ban și atunci ne-am mobilizat, am adunat noi bani, am făcut mai puțin. Eu zic că s-a rezolvat o problemă pentru un sat", este de părere Nelu Șovre, fostul primar al comunei.

Actualul primar al comunei Cerneşti, Vasile Giurgiu, admite că drumul necesita reparații, însă spune că Primăria nu dispune de banii necesari: „Lucrarea era necesară, dar nu era strict oportună. Noi avem alte drumuri în comună mai stricate ca acesta. Avem o situație financiară foarte precară și nu ne permitem să investim bani, mai ales că banii pentru acea lucrare nu erau cuprinși în bugetul acestui an”.

În plus, edilul spune că va verifica dacă reabilitarea drumului a fost făcută conform legii.  Primarul consideră că, prin întregul demers, fostul primar nu urmărește decât să câștige capital de imagine în fața localnicilor. Asta cu toate că, la predarea mandatului de 12 ani, a lăsat în urma sa o datorie de aproape 4 milioane de lei.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa