Avertizarea cod portocaliu de caniculă a fost prelungită de meteorologi şi pentru ziua de vineri în şase judeţe din vestul ţării, unde temperaturile ating 39 de grade, în timp ce Bucureştiul şi 23 de judeţe vor fi sub avertizare cod galben emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), potrivit News.ro. Meteorologii spun că începând de sâmbătă noapte vremea va deveni instabilă în vestul ţării, unde vor fi ploi torenţiale şi vijelii.
ACTUALIZARE: Potrivit ANM, vineri valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a ţării, iar în zonele joase de relief va fi caniculă şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În timpul nopţii, vor fi temperaturi de 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi 23-25 de grade.
În judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor, codul portocaliu, aflat în vigoare joi, va fi prelungit şi pentru vineri. În aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat şi se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37-38 de grade, putând ajunge până la 39 de grade.
De asemenea, în Maramureş, nordul Crişanei, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul şi estul Olteniei, în Muntenia şi sudul Moldovei, disconfortul termic va creşte, iar maximele termice se vor situa vineri între 35 şi 37 de grade.
Astfel, vor fi sub cod galben de caniculă capitala şi 23 de judeţe: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila.
Sâmbătă după-amiază, dar mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea va deveni instabilă în vestul şi sud-vestul ţării, unde vor fi ploi torenţiale, vijelii şi grindină.
___________________________________________________________________________________________________________________
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. În zonele joase de relief din vest şi local din centrul şi sudul ţării, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul de 80 de unităţi. Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24-25 de grade.
De asemenea, joi se află sub cod portocaliu de caniculă şase judeţe: Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor. În aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade.
Tot joi, vor fi sub cod galben de caniculă alte 13 judeţe: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Olt şi Teleorman. În aceste zone, vor fi temperaturi între 35 şi 37 de grade.
Meteorologii spun că valul de căldură va persista până spre sfârşitul săptămânii, iar în zonele de munte, în special în nord-vestul ţării, în timpul după-amiezelor va fi instabilitate atmosferică.