Turiştii vor putea pleca spre aceste destinaţii începând abia cu primăvara anului viitor. Până acum, pe listă se regăseau doar patru oraşe: Londra, Bologna, Dortmund şi Barcelona.
Zilele trecute a fost semnat şi contractul cu firma care va executa lucrările pentru reabilitarea pistei de decolare-aterizare. De asemenea, va fi lărgită platforma de îmbarcare-debarcare, va fi înlocuit sistemul de balizaj și se va reface și rețeaua de canalizare adiacentă pistei.
Opt luni vor dura lucrările iar valoarea contractului depăşeşte 100 de milioane de lei. Aeroportul din Craiova este prevăzut în Masterplanul de Transporturi ca fiind în viitor al doilea ca mărime și importanță după Otopeni.
El are adresabilitate către toată regiunea de Sud-Vest Oltenia dar și zonele limitrofe din Serbia și Bulgaria.