Una din patru familii din România declară că nu se descurcă cu banii. Fie se împrumută, fie amână unele cheltuieli. 40% dintre gospodării au avut anul trecut întârzieri la plata facturilor lunare pentru casă.
Aproape un sfert dintre familiile din România a câștigat anul trecut mai puțini bani decât ar fi avut nevoie, potrivit unui raport al Institutului Național de Statistică. Ca să poată face față cheltuielilor, 10% dintre familii au fost nevoite să se împrumute.
Elena este într-o astfel de situație. A fost evacuată din locuință în urmă cu 6 ani, iar de atunci stă în chirie. Ca să poată trăi de pe o zi pe alta a acumulat datorii, care acum trebuie plătite, deși este șomeră. Spune că își caută de două luni un loc de muncă, dar fără succes.
De concediu nici nu se mai pune problema: "N-am mai fost din 1994 la mare".
Nici cei care spun că le ajung banii nu-și permit prea multe. Nici măcar un sfert dintre cetățeni nu au avut posibilitatea să își programeze o săptămână de concediu anul trecut.
Înlocuirea mobilei uzate a fost de asemenea un lux pe care mai puțin de 10% dintre români nu și l-au permis.
Oamenii spun că cel puțin jumătate din bani sunt cheltuiți pentru facturi.
Mircea Costea, analist financiar: "Prețurile au crescut. Pentru a face față cheltuielilor zilnice care înseamnă mâncare, transport, oamenii consumă mai mulți bani și nu le mai rămâne posibilitatea achitării la timp a obligațiilor pe care le au".
Anul trecut, aproape patru din zece familii nu au reușit să plătească la timp serviciile legate de întreținerea locuinței. Cei mai mulți au întârziat să plătească facturile la energie electrică.
În condițiile în care atât energia electrică, cât și gazele s-au scumpit, numărul celor care achită cu întârziere facturile sau intră pe lista rău-platnicilor ar putea crește. Furnizorii de utilități se pregătesc deja pentru acest scenariu.
Silvia Vlăsceanu, expert în energie: "Introducerea de măsuri suplimentare de garanții pentru clienți ca să minimizeze acest risc de neplată s-ar putea să influențeze și piața de energie electrică și gaze naturale, în sensul în care costurile pe această piață vor crește tocmai datorită acestor măsuri pe care și le iau furnizorii în relația cu clienții".
Furnizorul e doar un colector, încasează contravaloarea consumului de energie și gaze naturale și mai departe plătește către ceilalți din lanț.
De la 1 iulie, energia electrică s-a scumpit cu 23% față de decembrie, iar gazele cu 20%.
Ce cheltuieli și-au permis românii în 2020
35% și-au cumpărat haine noi
23,3% au mers în concediu
21% au cumpărat electrocasnice
9,3% și-au schimbat mobila din locuințe
sursa: INS
Editor : G.M.