România va plăti datoriile de peste 35 de milioane de euro față de producătorii de film, asigură Raluca Turcan

Data publicării:
raluca turcan gesticuleaza in fimp ce vorbeste
Raluca Turcan, ministrul Culturii. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat, vineri, la Timişoara, că ministerul pe care îl conduce are datorii de peste 35 milioane de euro faţă de producătorii români şi străini din domeniul cinematografiei, dintre care 20 milioane de euro sunt bani câştigaţi în instanţă de către aceștia. Sunt 50 de proiecte de film care așteaptă de aproape 3 ani ca statul român să își respecte obligațiile, însă Turcan a dat asigurări că aceste sume vor fi achitate.

Raluca Turcan, care se află vineri la Timişoara, va participa la spectacolul The Infernal Comedy, în care joacă actorul american John Malkovich.

”Aş vrea să menţionez dimensiunea internaţională a cooperării culturale şi potenţialul deosebit al profesioniştilor români din industriile creative care se reflectă şi în prezenţa domnului John Malkovich în România pentru seria de spectacole pe care le găzduieşte Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara cu The Infernal Comedy. În acelaşi timp, domnul Malcovich se află în România în ultimele zile, cred că s-au scurs deja peste 2 săptămâni, şi pentru a juca într-un film în memoria celebrului dirijor Segiu Ceibidache”, a declarat Turcan.

Ministrul Culturii a spus că susţine cinematografia şi s-a referit la restanţele financiare pe care le are ministerul pe care îl conduce.

”Am susţinut şi susţin importanţa deosebită, atât din perspectivă culturală, cât şi economică, a industriei producţiei de film în România. Acum, la preluarea mandatului de ministru al Culturii, am constatat că schema de ajutor de stat pentru susţinerea industriei cinematografice era într-un mare impas. 50 de proiecte de film aşteaptă de aproape 3 ani ca obligaţiile legale ale statului român să fie respectate şi de asemenea să fie semnate acordurile de finanţare. Dintre aceste peste 50 de proiecte de film, 30 de proiecte sunt deja implementate. Firme de producţie româneşti şi străine au investit în România 125 de milioane de euro şi, de asemenea, statul a încasat de pe urma acestor investiţii aproximativ 40 de milioane de euro. Însă aceste companii aşteaptă în continuare să aibă decontată o parte dintre cheltuieli din partea statului român”, a declarat Turcan.

În total, Ministerul Culturii are de achitat datorii de peste 35 milioane de euro.

”Avem până acum datorii de peste 35 de milioane de euro faţă de producătorii români şi străini. Dintre acestea, sunt 20 de proiecte în care statul a pierdut în instanţă în faţa producătorilor de film. Şi datoria statului faţă de aceşti producători este de aproximativ 20 de milioane de euro. Deci, dacă facem un calcul, în momentul de faţă, statul român este dator unei industrii care a primit cu optimism susţinerea sectorului cinematografic. În tot acest timp, echipele de producţie din România sunt recunoscute la nivel naţional şi internaţional pentru profesionalismul şi activitatea pe care o depun, iar producţiile realizate în ţara noastră ocupă primele locuri în preferinţele spectatorilor”, a declarat Turcan.

Oficialul a vorbit despre serialul Wednsday, care a fost produs în România şi care este al doilea cel mai vizionat serial din istoria Netflix şi a primit nu mai puţin de 19 nominalizări la premiile Emmy.

”Acest serial a fost turnat în România, a adus investiţii în România şi, din nefericire, statul a rămas cu obligaţiile neonorate. Profit de această ocazie şi în perspectiva vizionării frumoasei piese de teatru, să-i asigur pe partenerii naţionali şi internaţionali de onorarea angajamentelor restante pentru susţinerea industriei cinematografice”, a mai precizat aceasta.

Raluca Turcan a mai spus că îşi doreşte ca România să fie în continuare pe harta locaţiilor de producţie a filmelor.

”Am întărit semnificativ comunicarea cu reprezentanţii industriei producătoare de film, atât din ţară, cât şi din străinătate şi, împreună cu un grup de experţi, am agreat deja strategia pe care Guvernul şi Ministerul o vor adopta astfel încât România să fie în continuare pe harta locaţiilor internaţionale de producţie, locaţii atractive unde pot fi întâlnite cele mai bune practici”, a conchis ministrul Culturii.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri